Maica Siluana,
Să vă spun câte ceva despre mine.
Nu prea mergeam la biserică până acum câteva luni, nu prea știam ce-i de capul meu.
Am 26 de ani, am absolvit psihologia, sunt trainer și public articole. Sunt pe cale să mă căsătoresc cu cel pe care îl iubesc (și care este dispus să meargă și el pe calea cea bună).
Am o viaţă liniștită, care nu a fost marcată de cumpene tragice, de necazuri mari. Peste toate am trecut - realizez acum - cu voia lui Dumnezeu.
Prin cultura mea generală trec drept un om citit. Întotdeauna am fost atrasă de cunoaștere doar că o căutam în locurile greșite. Eram mândră de câte conexiuni cerebrale pot să fac, de numărul meu de neuroni...
Ce m-a îndreptat către religie? Lipsea ceva esențial, acel sens care să cuprindă toate fragmentele de cunoaștere în posesia cărora mă aflam.
Am studiat psihologie pentru că doream să aflu cât poate ea să explice din sufletul uman. Credeam că poate răspunde la întrebarea "cine suntem" și parțial poate - multe științe pot - dar o face trunchiat. După acei ani de studiu am înțeles că psihologia poate să explice omul doar în măsura în care acesta este... măsurabil.
Poți măsura atenția, memoria, timpii de reacție la stimuli, poți să-ți dai cu părerea despre diverse trăsături de personalitate, poți vedea cam ce valori de caracter, ce atitudini are omul.
Însă nu se poate explica sufletul.
Cu ochii de azi văd psihologia drept un univers închis, în care n-a pătruns încă nici un adevăr fundamental pentru existenţa sufletească a omului.
Ce îmi place în Ortodoxie?
Este religia care îți dă toată libertatea. Alegerea ei se face în deplină libertate și în cunostință de cauză. Iubirea nu poate fi decât o manifestare a libertății de a alege. Doar Dumnezeu poate iubi, se poate milostivi de cei slabi (fiecare din noi) și poate face binele. Dacă facem și noi toate acestea, atunci suntem asemenea lui Dumnezeu, prin acțiunile noastre. De la diavol putem învăța doar o sumedenie de activități toxice sufletului: mânia, ura, iubirea de sine. Cu ele, ratarea este sigură.
Este o religie neclintită și luminoasă, ca un far care îți arată drumul prin întunericul înșelător și prin furtuna dezlanțuită în jurul tău.
Dacă am cunoaște mai bine recompensele vieții firești pe calea îngustă a religiei ortodoxe, cu siguranță nu am avea puterea să le refuzăm.
Așadar, eu... sunt pe calea aceasta pe care vreau să ascult, vreau să îngenunchez voința, umblu să-L găsesc pe Dumnezeu. Nu mai accept nimic mai puțin decât ceea ce ni s-a dat să fim. Nu vreau să mă bucur doar eu, ci să-i ajut și pe ceilalți să se bucure.
Cred că v-am răpit deja mult timp dar o să vă mai scriu - cu drag - și altele. Şi sper să mai primesc și alte cuvinte bune, asa cum primesc din interviurile de la radio.
Raluca