Doamne, eu pe Tine Te doresc

Printer-friendly versionSend by email

Sărut mâna, Măicuţă!
Măicuţă, să nu vă supăraţi pe mine că sunt insistent și nebun, că eu vreau să fiu aşa, dar aș dori să vă spun tocmai ce am făcut acum. Eram cu ţigara aprinsă și am citit un mesaj al dumneavoastră către un copil în care îi dădeaţi sfaturi și am zis și eu: "Doamne, eu pe Tine Te doresc, ajută acum cu ţigara asta, că eu Te vreau pe Tine și nu ţigara!". Am zis ceva de genul acesta, n-am zis chiar asta. Și nu mi-a mai venit, Maică. Și cum să vă spun, a năvălit o bucurie în mine, că după ce s-a terminat ţigara mi-a venit să-I mulţumesc lui Dumnezeu și să-mi fac cruce, dar eram la net și mi-a fost "nașpa", că poate se uită lumea la mine.

Măicuță, vă rog să nu mă uitaţi la rugăciuni, deşi eu v-am supărat, am fost supărat pe dumneavoastră doar pentru că nu înţelegeam cum să fiu cu Domnul, cum să-I vorbesc. Maică, simt că o să mă ajute Dumnezeu în legătură cu ţigara. Eu am fost egoist cu dumneavoastră că nu prea îmi păsa de ceilalţi, și nici de faptul că aveaţi multă treabă cu ceilalţi, nu cu prostiile mele. Am vrut odată să vă spun că îmi sunteţi dragă, dar m-am gândit că nu o să mă credeţi. O să încerc să fac tot timpul asta și cu celelalte impulsuri ale mele. Fiţi binecuvântată.

Nicu

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar