

Dragă Maică,
Am citit cu atenţie Sesiunea a doua și m-a nedumerit următoarea propoziţie: „Putem ierta și să nu uităm.”
Ideea nu este că prin iertare să ştergi din tine acea experienţă, să o faci uitată?
Nu e un act de nobleţe care aboleşte totul și după care se porneşte totul de la zero? E ca și cum Dumnezeu, după Spovedanie ne-ar spune: Bine, îți iert toate păcatele, dar de uitat nu le voi uita.
Cu drag, I.