Întrebări şi răspunsuri
Suferim pentru că gândurile și dorințele noastre sunt rele. Noi înșine ni le-am pricinuit, căci poporul nostru nu are pocăință. Nu au pocăință nici cei credincioși, ca să nu mai vorbim de cei necredincioși! Cincizeci de ani de comunism au făcut mult...
Maicuţă, pot să vă scriu ce am mai trăit? Că parcă nu vreau să las nespus ca mai apoi să mă prefac că nu am ştiut.
Maică, am trăit minuni!
Dar cea mai mare minune este asta, de a ţine mintea în simţire şi de a o oferi Domnului. A fost ca o răsturnare de paradigmă în momentul în care am citit răspunsul ăsta când mă aşteptam la ceva de genul „extirpă”... Atunci...
M-am gândit să vă scriu o frântură pentru a vă mulțumi tuturor celor ce au scris pe acest site și bunelor Maici pentru răspunsurile lor, care mi-au arătat o altă cale!
Timp de 15 ani am trăit într-o lume neagră, fără Dumnezeu și fără nici un țel......
Binecuvântarea...
Ce "dulce" e atunci când o fac pentru oameni dragi sau de care mi-e milă dar de la distanță, pentru oameni care mă ajută și îmi vor binele, care se poartă frumos cu mine...
Maică, ce am aflat azi!!!!
Stăteam dimineață la Utrenie și ascultam cum s-a întrupat Dumnezeu, cum a luat Hristos trup din Maica Domnului. Și în timpul ăsta vorbeam cu Bebe și îi spuneam că nu prea înțeleg minunea asta, dar că până și Doamne Doamne...
Draga mea doamnă învățătoare,
Ați avut mulți elevi și nu știu dacă vă mai amintiți de mine. Sunt fetița aceea cu două codițe, din banca a treia – a patra, extrem de timidă și sfioasă. Nici eu nu-mi amintesc în amănunt despre dumneavoastră, îmi...
Când am început să lucrez acest seminar am crezut că odată cu terminarea tuturor sesiunilor voi fi capabilă să-i iert pe toți cei care mi-au greșit, care m-au rănit și care m-au făcut să sufăr, că lucrând fiecare sesiune voi învăța pas cu pas cum să...
Dacă mă las cu totul în voia lui Dumnezeu, atunci Îl pot lăsa să lucreze în mine iertarea față de viața mea, de părinți, de profesorii și de toți oamenii care m-au rănit, dar păcatele mele nu mă lasă întotdeauna să fac aceasta. De aceea am înțeles...
Nu-mi vine să scriu. Așadar... o să scriu!
Dimineață, în biserică m-am gândit la cuvintele maicii Siluana, să-i dau lui Dumnezeu frica mea, rănile mele, mândria mea, devizele mele... asta este prescura pe care I-o duc eu. Și stăteam și mă uitam așa...
Pentru mine, felul în care mă judecam pe mine venea din dorința de a-mi explica și numi cât mai bine, cât mai corect și precis ceea ce vedeam... perfecționismul meu, vorba aia. Pentru ca apoi, Domnul să vindece exact ceea ce-I arătam. Ceea ce se...
Sărut mâna, Maică!
Maica Siluana vă recomandă toturor celor care ați lucrat Seminarul Duhovnicesc Să ne vindecăm iertând să citiți acest articolul Liturghia neîntreruptă a minții omenești.
Sărut-mâna, Măicuță,
Am o nedumerire. Eu știu că Dumnezeu este milos și dacă te rogi cu credință te iartă și-ți dă ce ceri, și mai ales dacă în momentul în care te rogi îți și imaginezi că se împlinește ce ceri. Dar mai știu că Dumnezeu este drept....
Maică, și cum ați spus:pocăința este singura cale de trăire duhovnicească în neconfortabilul „ceea ce este” cotidian pentru că dacă e neconfortabil, la nivelul la care sunt eu, înseamnă că eu nu sunt cu Cel Ce este în acest ce este cotidian. Și de...
Preascumpa mea Măicuță!
Dumnezeu să vă binecuvânteze întru mulți ani pentru toată osteneala pe care ați depus-o învățându-mă atâtea și atâtea lucruri minunate!
Știți, Măicuță, oarecând, văzând cum vă retrageți din viața mea, puțin câte puțin, în cel...
Pages
Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului
Donează o singură dată
Donează lunar
