Întrebări şi răspunsuri

Nu înțeleg, maică, ce înseamnă toate experiențele pe care le trăiesc. Îi cer lui Dumnezeu să îmi explice, Îi cer în fiecare clipă, zi de zi, oră de oră, clipă de clipă. Nu răspunde, e tăcere. Pun la îndoială toată ortodoxia, pun la îndoială...
Maică, binecuvântați! Încă nu înțeleg cum să nu mă agăț, de exemplu de scârbă, când vine în Liturgia iertării? Mă agăț de respirație și rugăciune, Numele Domnului, dar tot simt această scârbă. Dau imaginile care vin cu ea. Respir liniștit, dar tot...
Mi se întâmplă uneori ca înainte de momentul primirii Sfintei Împărtășanii să mă apuce o stare de frică, anxietate, în care pulsul crește foarte mult și mă gândesc în momentele acelea că dacă bate mai tare, nici la Potir nu mai ajung. Dacă nu...
Doamne-ajută, Maică! Mă înclin în fața Domniei Voastre! Vă urmăresc de ceva timp pe internet. Bunul Dumnezeu v-a scos în calea mea când a considerat că este momentul pentru mine. Sunt impresionată profund de multele lucrări pe care le-ați făcut și...
Eu sunt poprul. Iar dimineață asta, parcă mi s-a clarificat. Poporul evreu din vremea Mântuitorului sunt eu. Caiafa sunt eu cel căldicel. Care cunoaște proorociile, care aparent conduce destinele persoanei mele, care e politicianul abil să negocieze...
Au temps du confinement mars 2020 Gloire à Toi, notre Dieu, gloire à Toi! Seigneur Jésus Christ, aie pitié de moi, pécheur! Seigneur Jésus-Christ, illumine mon esprit obscurci pour que je puisse dire une parole à ceux qui me l’ont demandé.
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție! Doamne, Iisus Hristoase, miluiește-mă pe mine, păcătoasa! Doamne, Iisuse Hristoase, luminează mintea mea întunecată să pot spune un cuvânt celor care au cerut de la mine acest cuvânt. Mă adresez părinților de...
Prin Seminar am intrat conștient și deplin în relație directă cu neamul meu și toate poverile moștenite care se camuflau în mine.
Doamne ajută! Maică, sunt o tânără căsătorită și am un copilaș minunat de un an. Locuiesc în orașul în care s-a născut soțul. Părinții lui sunt tot aici. Ai mei sunt departe.
Măicuță dragă, Prin buna purtare de grijă a Preamilostivului nostru Dumnezeu și a Măicuței Sale, au trecut mai mult de 10 ani de când îmi găseam liniștea și adormeam ascultând Acatist la Rugul Aprins citit de dumneavoastră (după o perioadă cu „...
Doamne ajută, Măicuță, și Domnul să ne ajute pe toți! Sunt într-o situatie foarte gravă! Sunt fată și aș dori să mărturisesc o problemă de care vreau să scap.
Sărut mâna, maică! Am și eu o întrebare, sunt nedumerit. Se poate cere în căsătorie în timpul postului? Este păcat să ceri în căsătorie în timpul postului? Doamne-ajută! Dan
Le mulțumesc lui I. și A.I. pentru spovedaniile lor. Sunt exact în aceeași situație, ba mai rău aș zice. Voi v-ați întemeiat o familie, ați făcut copii, eu am două căsnicii ratate și nu am copii.
Bună seara, cu Doamne-ajută, maică! Ce mai faceți? Sunteți bine, sănătoasă? Că am citit pe net că ați murit sau că sunteți bolnavă. Sper că sunteți bine. Nicoleta
Am ajuns cu bine la cea dea cincea sesiune a seminarului iertării. Citind tema pentru acasă, nu știam ce să scriu. Acum, după ce am făcut rugăciunile, încerc să-mi exprim și eu gândurile.
În sfârșit, am înțeles că nu se poate fără suferință, că nu este nevoie de o luptă cu suferința, că nu este nevoie să fie îndepărtată, că nu este ceva de care să ne temem. Mă temeam de suferință, mă temeam de durere, nu știam că Dumnezeu e atât de...
Maica mea, Vă trimit tema pentru sesiunea 7. Domnul să vă răsplătească veșnic pentru Seminarul Iertării. E una din cele mai importante experiențe ale vieții mele. Să fiți binecuvântată în vecii vecilor! Vă îmbrățișez cu drag și rugăciune! C. 1....
Am citit mărturisirea lui „I.” trimisă pe siteul Centrului. Primul gând pe care l-am avut a fost că Dumnezeu iarăși îmi arată că îmi știe fiecare fir de gînd și de simțire și îmi trimite confirmare că e „Prezent!”.

Pagini

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar

Subscribe to Întrebări şi răspunsuri