Maică Siluana,
Mi s-a întâmplat ceva ce încă nu înţeleg şi am nevoie de ajutorul dumneavoastră pentru asta.

După ce doctorii mi-au spus că nu am nici o şansă să rămân însărcinată şi că trebuie să mă operez, să fac fertilizare în vitro eventual, am fost la un părinte care mi-a dat binecuvântarea să citesc Acatistul Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana.

La mai puţin de 40 de zile de citit, mi s-a întâmplat să mă îmbolnăvesc foarte grav, febră 40, dureri musculare şi articulare de aproape că nu mă puteam mişca. Doctorii nu ştiau ce am. M-am internat în spital şi am aflat că sunt însărcinată în trei săptămâni, exact de cât timp eram bolnavă.

Am găsit în cele din urmă cauza - o boală autoimună foarte rară declanşată de sarcină. Bineînţeles că indicaţia medicală a fost de întrerupere a sarcinii, ţinând cont că trebuiau să-mi salveze mie viaţa. Eu eram atât de fericită că Dumnezeu mi-a ascultat rugămintea şi mi-a dat un copil încât nici nu vroiam să aud de aşa ceva. Din păcate, eram într-o stare psihică în care simţeam că înnebunesc, că nu mai rezist, că prefer să mor. Până la urmă, am făcut păcatul.

Acum fac tratament, e o boală gravă, există riscul ca şi la următoarea sarcină să se reactiveze boala.

Maică dragă, asta a fost o lecţie, ce să înţeleg din asta?

Dumnezeu mi-a dat un copil, ce ar fi trebuit să fac? Dintre viaţa mea şi viaţa lui, ce ar fi trebuit să aleg? Bine, că dacă muream eu, implicit murea şi el, şi totuşi, e păcat. Mă doare sufletul tare de tot, cred că aşa simt toate femeile care trec prin asta. Cum să depăşesc etapa asta în care trebuie să am grijă să mă fac sănătoasă şi, în acelaşi timp, sufăr foarte mult pentru acest avort?

Mulţumesc, Lia