Sărut mâna cu drag și La mulți ani!
Început de an... cu de toate: cu multă pace și înțelegere de la Domnul, apoi tulburare și împotrivire, apoi iar înțelegere și iar pace...
Cred că acceptarea și iubirea de sine, în întregimea lui, e cheia pentru tot ce înseamnă Calea asta strâmtă.
Mi-a venit zilele astea un răspuns pe care l-ați dat cuiva: la întrebarea „cum să-l iubesc?” – „Cum îl iubesc Eu” – ăsta e un răspuns pentru oricine: cum să mă iubesc? cum te iubesc Eu.
Lecția zilelor care au trecut s-a referit la faptul că cineva poate fi supărat pe mine, iar asta e independent cumva de ce (sunt) fac eu. E ciudat că abia acum am învățat asta, teoretic e ceva ce am citit încă de la primele sesiuni de la Seminar, teoretic chiar știam, chiar spuneam și altora, dar practic, abia acum am putut primi că nu sunt responsabilă de ce simte celălalt da, am mai înțeles asta în trecut, dar aveam o atitudine de respingere și împotrivire față de celălalt și de ce simte el (cum poate simți asta, nu vede că n-are motiv?!?!), de dispreț și ironie. Abia acum am înțeles că nu sunt responsabilă de ce simte celălalt se referă la mine și că a-l accepta pe celălalt să se simtă cum se simte acum e de-a dreptul o artă. Până acum, deși nu-mi reușea, aș fi făcut orice să se schimbe starea celuilalt, deși îmi era clar că nici pe a mea n-o pot schimba eu. Codependență pură. Pasul 1. Îmi e ciudat să văd că n-am înțeles practic mare lucru până acum. Sau am înțeles pe cât mi se putea.
Oricum, cred că înțeleg acum de unde „lipsa de milă” la Dumneavoastră. Nu e vorba de lipsă de milă, ci de îngăduință față de celălalt, de a se simți cum se simte... cât vrea să se simtă. Dimpotrivă, cred că aveți mai multă milă decât mulți „miloși”, mai ales față de cei care au început să umble cât de cât pe Cale, în momentul în care îi vedeți că iar trăiesc în schemele învățate și cred că sunt mai de plâns aceștia, că au știut și au căzut, dar mângâierea nu mai poate fi ca pentru cel care n-a știut.
Știți cum e asta, cu lipsa responsabilității (mă refer la cazul când nu vreau să-l fac pe celălalt să sufere, nu la cazurile când îi fac rău intenționat)? E ca la boli. Microbii și virusurile sunt pretutindeni în jurul nostru, dar numai unii au nevoie de ei ca să se îmbolnăvească. Așa am simțit eu zilele astea, că „motive de supărare” se găsesc la tot pasul, dar doar unii și doar în anumite momente le folosesc pentru asta.
Apoi, ce am mai trăit zilele astea: Tot citind mesajele lui C-V, mi-am adus aminte de zilele mele „bune”, când scriam atât de frumos, când trăiam cu atâta uimire întâlnirea asta cu ce înseamnă Prezența lui Doamne. În ultima vreme a fost mai greu, mai dur, mai solicitant, mai dureros și cu mai mult dor... dar voiam să spun acum despre ce mi-a adus aminte citirea mesajelor ei: momente în care așteptam răspuns de la dumneavoastră și aveam tot felul de stări cu privire la întârzierea acestora; ce vreau să spun e că abia acum am înțeles că acele întârzieri nu aveau legătură cu mine (cea care vă scriu) - bine, nu mă refer aici la mesajele de codependență maximă, la care e "normal" să nu dați curs... și am simțit, nu știu cum, cât de greu vă e câteodată să răspundeți, că nu e doar unul, ci sunt zeci de mesaje și copii, în spatele mesajelor, pe care-i iubiți. (Nu mă refer la greul și oboseala fizice, ci la altceva, dar nu știu să explic.)
Și gata...
Mi-e dor de Dumneavoastră...
Cr, cu drag