Cum pot intra în iadul din mine?

Printer-friendly versionSend by email

,,În iadul din tine așteaptă Mângâietorul Dumnezeu să-ți arate că te iubește, că știe cum e ști și că nu e nevoie să te mai ascunzi de El, că nici măcar nu-ți cere să te schimbi dacă tu nu vrei. Doar să fii cu El ca să te mângâie! Abia când vei simți și vei crede în iubirea Lui vei avea cum să fii cum te dorești! Fără El nu putem face nimic!”
Spuneți că e un iad în mine? Unde? Și Domnul e acolo? De ce? Cum pot să intru în iadul din mine? Sau ce pot face eu ca să fiu mereu cu El.
Cum să intru în dans cu Domnul și ce trebuie să fac eu în acest dans. Cred din tot sufletul că nu pot acest nimic fără Domnul, o știu pe propria piele. Am trăit atât timp făcând voia mea, spunând în sinea mea lasă că știu eu mai bine; și unde am ajuns, am irosit multă vreme din viața mea, m-am mai și ales cu multe patimi și păcate și am ajuns, cu ajutorul Domnului, să realizez că sunt un suflet gol de fapte bune sau de ceva bun și pe deasupra și neputincios. Vă rog ajutați-mă și pe mine; am făcut Seminarul dar am cam uitat de sesiuni. Uneori zic doar "Doamne iartă pe toți ce mi-au greșit în trecut și binecuvântează pe cei pe care i-am rănit; și pe mine că m-am rănit", dar nu cred că e suficient. Uneori nu aș vrea să mă gândesc la o anumită perioadă din trecutul meu pentru că DOARE.
Vă rog să mă lămuriți, că nu vrea să-L fac pe Domnul să mă aștepte prea mult. Mulțumesc din suflet!
G B

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar