,,În iadul din tine așteaptă Mângâietorul Dumnezeu să-ți arate că te iubește, că știe cum e ști și că nu e nevoie să te mai ascunzi de El, că nici măcar nu-ți cere să te schimbi dacă tu nu vrei. Doar să fii cu El ca să te mângâie! Abia când vei simți și vei crede în iubirea Lui vei avea cum să fii cum te dorești! Fără El nu putem face nimic!”
Spuneți că e un iad în mine? Unde? Și Domnul e acolo? De ce? Cum pot să intru în iadul din mine? Sau ce pot face eu ca să fiu mereu cu El.
Cum să intru în dans cu Domnul și ce trebuie să fac eu în acest dans. Cred din tot sufletul că nu pot acest nimic fără Domnul, o știu pe propria piele. Am trăit atât timp făcând voia mea, spunând în sinea mea lasă că știu eu mai bine; și unde am ajuns, am irosit multă vreme din viața mea, m-am mai și ales cu multe patimi și păcate și am ajuns, cu ajutorul Domnului, să realizez că sunt un suflet gol de fapte bune sau de ceva bun și pe deasupra și neputincios. Vă rog ajutați-mă și pe mine; am făcut Seminarul dar am cam uitat de sesiuni. Uneori zic doar "Doamne iartă pe toți ce mi-au greșit în trecut și binecuvântează pe cei pe care i-am rănit; și pe mine că m-am rănit", dar nu cred că e suficient. Uneori nu aș vrea să mă gândesc la o anumită perioadă din trecutul meu pentru că DOARE.
Vă rog să mă lămuriți, că nu vrea să-L fac pe Domnul să mă aștepte prea mult. Mulțumesc din suflet!
G B
Drag suflet, drag,
Lucrarea ta cu Domnul în Seminarul iertării este o coborâre în iadul din tine. E o coborâre a conștiinței în zonele inconștiente, ticsite cu trăiri, pe care le-ai refuzat ca să supraviețuiești când erai copil. Acum ele te manipulează din ascuns, cu anxietate, spaime, vise, abuzuri lăuntrice și exterioare, comportamente „iraționale”, îmbolnăviri...
Nu, nu ai făcut încă Seminarul de vreme ce îți pui aceste întrebări. Cine a reușit să ajungă la capăt a văzut că acolo e un început fără de sfârșit, începutul unei cunoașteri de sine și de preluare a vieții în propriile mâini direct din mâna lui Dumnezeu. Desigur, au făcut Seminarul, cu tot ce cere el, de la abordarea experiențelor dureroase, până la rugăciune și participarea la Sfintele Taine ale Bisericii.
Eu nu spun că nu mai sunt și alte căi. Dimpotrivă, eu însămi am intrat acolo altfel. Tot cu Domnul, tot în Biserică, fără acest Seminar pe care abia acum târziu l-am „potrivit”... Dar în esență a fost aceeași lucrare, aceeași arătare și încredințare în mâinile lui Dumnezeu, aceeași acceptare a ceea ce sunt în realitate și a tot ce mi s-a întâmplat în viață. Aceeași durere am avut la împotrivirea ego-ului de a ierta și binecuvânta...
Te rog, Copile drag, înainte de a relua cumva Seminarul să lucrezi și la vindecarea de codependență. Vei găsi pe Internet și cărți și modele de a lucra și poți să-mi trimiți mie temele dacă te hotărăști să le faci.
Cu rugăciune și nădejde,
Maica Siluana