Până să mă întâlnesc cu tulburarea afectivă bipolară nu am înțeles deloc ce înseamnă să trăiești cu Domnul

Printer-friendly versionSend by email

Doamne ajută,
Sentimentele pe care mi le-au creat anexele au fost acelea de frică. M-au speriat puțin în sensul că a trebuit să înțeleg că fără suferință nu se poate. Suferința ne însoțește tot timpul, pe fiecare în parte însă este foarte important modul în care valorificăm această suferință. Eu aleg să o trăiesc cu Domnul, așa cum am învățat aici. Cât de greu este dar și minunat în acelasi timp.
Până să mă întâlnesc cu tulburarea afectivă bipolară nu am înțeles deloc ce înseamnă să trăiești cu Domnul. Nu am putut deloc să înțeleg. Acum cât de cât m-am prins, ca să spun așa. Este minunat să Îl chem pe Domnul în fiecare stare, mai ales în cea de disperare.
Maică, eu am trăit niște stări de disperare atunci când mi s-a pus diagnosticul. Am avut momente când mă întindeam pe podea și așteptam să mor... să mor de frică. Doamne, minunat ești! Esti minunat Doamne pentru felul în care mi-ai fost alături, pentru felul în care m-ai facut să înțeleg că iubirea Ta nu este cea din capul meu. M-am întrebat, oare din ce cauză m-am îmbolnăvit, unde am greșit sau unde greșesc. Și gândurile mi s-au dus la furie. Nu am întâlnit om mai furios decât mine, cred că l-am întrecut pe bunicul, cu mult. Acesta este răspunsul în care eu cred și anume că m-am îmbolnăvit din cauza mea, că nimeni nu este vinovat, nici eu pentru că așa am fost obișnuită să trăiesc, să conviețuiesc cu furia lângă mine, în mine.
Citind materialele, așa cum am spus mai sus mi s-a făcut frică. Îmi este frică, mai ales să mă las în voia Domnului. Simt că în mine s-au schimbat anumite lucruri, într-o măsură infimă, însă această transformare este dureroasă, extrem de dureroasă și din această cauză îmi este cam teamă. Din cauza durerii.
Nu vreau să renunț la acest mod de transformare, nicidecum, numai că am nevoie de timp să mă obișnuiesc cu el. Asta legat de impresie. Aceasta este impresia mea, că este minunat modul în care Domnul ne transformă fiecare stare pe care o trăim dacă decidem să i-o oferim Lui. Doamne întărește sufletul meu!
Doamne ajută,
Stem

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar