Iubită Măicuţă,
Citeam ceva mai devreme, într-o revistă, mărturisirile unei femei care considera că "a stat toată viaţa într-un jug: a stat măritată".

Şi m-am tot gândit: oare asta vrea Dumnezeu atunci când ne căsătoreşte, când ne face un dar nepreţuit prin Sfânta Taină a Cununiei? Să ne simţim ca într-un jug, sau ne vrea oameni liberi? Atunci cum se împacă cele două? Jugul căsniciei şi libertatea? Văd în jurul meu mulţi oameni înhămaţi la "jugul căsniciei" trecând prin rutina, dezamăgirile, frustrările prin care orice cuplu trece la un moment dat. Şi mai văd oameni singuri, care suferă în singurătatea lor şi şi-ar dori un suflet alături. Şi ei sunt prizonieri ai unui jug: jugul singurătăţii...

Şi atunci, unde este soluţia, care este secretul? Ce putem face?

Am înţeles că jugul ni-l punem noi, indiferent dacă suntem sau nu singuri. El este format din păcate (ale noastre sau ale înaintaşilor), gânduri greşite, emoţii negative, patimi, ignoranţă, mândrie, orgoliu, ş.a.

Toate stau ca o pâclă, ca o ceaţă peste libertatea noastră, care este de fapt "fărâma de Dumnezeu ce aşteaptă să se exprime, să-i dăm drumul în afara noastră" şi ne încătuşează ca un jug. El ne opreşte să iubim, să ne bucurăm, să dăm tot ceea ce putem da pentru cei din jurul nostru în viaţa asta, ne împiedică să ne cunoaştem, să deosebim binele de rău, prietenii de vrăjmaşi, să fim fericiţi.

Jugul acesta îl putem înlătura prin credinţă. Numai Dumnezeu ne poate ajuta, dar El are nevoie de acordul liberului nostru arbitru. Dacă opunem rezistenţă, refuzăm să privim în noi, să luptăm cu "răul" din noi şi cu cel din jurul nostru, dacă nu ne lăsăm "modelaţi"în mâinile Lui, ne merităm soarta...

Şi este inutil să căutăm vinovaţi în jurul nostru. Noi suntem principalii responsabili pentru jugul pe care-l purtăm.

Aceasta e minunea, acesta este adevărul?

Eu aşa l-am descoperit, atunci când am fost pregătită să-l pricep... Acum.

"Doamne, Îţi mulţumesc, Fii binecuvântat în aceste gânduri eliberatoare, care adună în ele tot ceea ce m-ai învăţat în toţi aceşti ani, atunci când în sfârşit Te-am lăsat. Când am recunoscut şi defăimat mândria, ego-ul, am dat la o parte încăpăţânarea, răzvrătirea, şi am vrut să se facă Voia Ta. Fii cu mine, luminează-mă mai departe, nu mă lăsa să rătăcesc, întăreşte-mă în credinţă şi în iubire". Amin. Cu smerită plecăciune şi adâncă recunoştinţă,

Mihaela