Iubită Măicuţă,
Citeam ceva mai devreme, într-o revistă, mărturisirile unei femei care considera că "a stat toată viaţa într-un jug: a stat măritată".
Şi m-am tot gândit: oare asta vrea Dumnezeu atunci când ne căsătoreşte, când ne face un dar nepreţuit prin Sfânta Taină a Cununiei? Să ne simţim ca într-un jug, sau ne vrea oameni liberi? Atunci cum se împacă cele două? Jugul căsniciei şi libertatea? Văd în jurul meu mulţi oameni înhămaţi la "jugul căsniciei" trecând prin rutina, dezamăgirile, frustrările prin care orice cuplu trece la un moment dat. Şi mai văd oameni singuri, care suferă în singurătatea lor şi şi-ar dori un suflet alături. Şi ei sunt prizonieri ai unui jug: jugul singurătăţii...
Şi atunci, unde este soluţia, care este secretul? Ce putem face?
Am înţeles că jugul ni-l punem noi, indiferent dacă suntem sau nu singuri. El este format din păcate (ale noastre sau ale înaintaşilor), gânduri greşite, emoţii negative, patimi, ignoranţă, mândrie, orgoliu, ş.a.
Toate stau ca o pâclă, ca o ceaţă peste libertatea noastră, care este de fapt "fărâma de Dumnezeu ce aşteaptă să se exprime, să-i dăm drumul în afara noastră" şi ne încătuşează ca un jug. El ne opreşte să iubim, să ne bucurăm, să dăm tot ceea ce putem da pentru cei din jurul nostru în viaţa asta, ne împiedică să ne cunoaştem, să deosebim binele de rău, prietenii de vrăjmaşi, să fim fericiţi.
Jugul acesta îl putem înlătura prin credinţă. Numai Dumnezeu ne poate ajuta, dar El are nevoie de acordul liberului nostru arbitru. Dacă opunem rezistenţă, refuzăm să privim în noi, să luptăm cu "răul" din noi şi cu cel din jurul nostru, dacă nu ne lăsăm "modelaţi"în mâinile Lui, ne merităm soarta...
Şi este inutil să căutăm vinovaţi în jurul nostru. Noi suntem principalii responsabili pentru jugul pe care-l purtăm.
Aceasta e minunea, acesta este adevărul?
Eu aşa l-am descoperit, atunci când am fost pregătită să-l pricep... Acum.
"Doamne, Îţi mulţumesc, Fii binecuvântat în aceste gânduri eliberatoare, care adună în ele tot ceea ce m-ai învăţat în toţi aceşti ani, atunci când în sfârşit Te-am lăsat. Când am recunoscut şi defăimat mândria, ego-ul, am dat la o parte încăpăţânarea, răzvrătirea, şi am vrut să se facă Voia Ta. Fii cu mine, luminează-mă mai departe, nu mă lăsa să rătăcesc, întăreşte-mă în credinţă şi în iubire". Amin. Cu smerită plecăciune şi adâncă recunoştinţă,
Mihaela
Da, copil iubit
Jugul e de la noi şi de la cei dragi nouă! De multe ori îi alegem tocmai pe cei care pot şi vor să ne facă jugul mai greu. Suntem "atraşi" de ei şi nu ascultăm nici unul din semnele care ne avertizează că vom suferi, pentru că vrem să ne împlinim dorinţa "fie ce o fi"! Ba chiar ne închipuim că vom putea noi să schimbăm răul pe care îl întrezărim în bine! Această atitudine în faţa vieţii şi a realităţii este dictată de necredinţa în Dumnezeu şi ignoranţa răului din noi şi a puterii lui de distrugere. Ambele sunt păcate mari şi ele formează jugul vieţii trăite fără harul lui Dumnezeu.
Dar, ce este şi mai important în mesajul tău şi doresc să afle asta cât mai mulţi, este descoperirea Rugăciunii ca învăţător pe Cale! În ea, în Rugăciune, mai ales în cea de binecuvântare, este şi lucrează cu noi Duhul Sfânt! El "ne învaţă toate" după sfânta făgăduinţă a Domnului! Numai să ne îndurăm noi să alegem în locul jugului acesta plin de blestem şi durere, jugul Lui, care e uşor şi bun! Jugul Lui este Darul Lui, este Puterea ascunsă, adică dăruită nouă fără să ne desfiinţeze libertatea, în poruncile şi făgăduinţele Sale! Jugul Lui este Duhul Sfânt dăruit nouă ca să ne curăţească de toată întinarea, să ne lumineze, să ne înveţe, şi să ne îndrume pe Cale.
Dar, după cum vezi, tare ne mai împotrivim! Împotrivirea este, cum spunea o prietenă a mea poetă, piatra cea grea, lespedea pusă peste mormântul Vieţii pe care am răstignit-O şi îngropat-O în adâncul cel mai adânc din noi. Acolo, şi numai acolo, ne putem întâlni cu "Tatăl nostru Cel Ceresc", acolo şi numai acolo, suntem şi putem deveni ce doreşte Dumnezeu să fim! Dar noi nu mai putem, nu mai ştim şi nu mai vrem să intrăm Acolo, pentru că avem o grămadă de dorinţe şi treburi pe "afară", în "întunericul cel mai din afară"!
Curaj, fetiţa mea iubită!
Domnul să te binecuvânteze şi să te lumineze pe Calea Care este chiar El!
Dacă ai fi aşteptat ca rugându-te şi binecuvântând, toate să se schimbe şi să fie mai bine şi mai uşor, ai fi fost victima unei atitudini magice şi ai fi trăit în înşelare, urmată mai devreme sau mai târziu de dezamăgire, spaimă, deznădejde! Dar tu ai ales crucea binecuvântării şi a bucuriei, care nu vine decât prin cruce! Noi ne temem de cruce din cauza vrăjmaşului care ne sugerează gânduri şi temeri închipuite, împiedicându-ne să ne dăm seama că mai multă durere este în afara ei pentru că nu e niciodată însoţită de bucurie, ci, prin plăcerile după care alergăm, ne afundă mereu şi mereu mai adânc în mlaştina însingurării bântuite de nemulţumire, frică, deznădejde şi resentimente!
Ne plângem, copil iubit, şi ne face plăcere să ne plângem, că ne e greu, că e greu să ne luptam cu ispitele, că nu e drept ce ni se întâmplă, dar nu încercăm calea poruncilor Lui, adevărat izvor de lumină în tenebrele acestei lumi...
Ştii, durerea Domnului este tocmai aceasta împotrivire a noastră la Jugul Lui, singurul care este uşor şi la Bucuria Lui! De ce nu se poate fără jug? Pentru că noi am refuzat Libertatea şi ne-am înjugat la carul plăcerilor păcătoase şi, acum, nu ştim merge decât înjugaţi! Când vom deveni ceea ce "încă nu ştim", cum spune Sfântul Evanghelist Ioan, ceea ce numim acum jug, va fi, pur şi simplu, un colier de slavă dumnezeiască. Cei ce aleg Jugul Lui şi se exersează pe Cale după rânduiala ascetică Bisericii, deja întrezăresc asta!
Îţi mulţumesc pentru hotărâre şi onestitate!
Biruinţa ta nu va semăna cu nici un succes de pe piaţă şi cu nici o fericire mediatizată. Poate nu va semăna nici chiar cu ceea ce ai tot căutat şi aşteptat tu de-a lungul vieţii, sau în momentul în care te-ai hotărât să faci seminarul! Dar va fi ceva ce numai şi numai tu poţi găsi, realiza şi mărturisi!
Cu drag, recunoştinţă şi respect,
M. Siluana