Dumnezeu încă umblă desculţ
prin amintirile noastre
neştiut impregnate
cu lumina curata
din satul strămoşilor.

Dar sunt pline străzile
de oameni dormind,
dormindu-şi starea de frunză,
dormindu-şi zborul posibil
spre toamna culorilor.

Şi Dumnezeu ne umblă străzile dinăuntru
desculţ şi discret,
legănându-Şi lumina
fără să ne atingă
pereţii uscaţi ai arterelor.

Şi Dumnezeu ne umple
fără zgomot
măruntaiele chinuite,
şi noi ne ardem în afară,
târându-ne singurătatea,
nesecată,
prin toate unghiurile lumii.