Bunica mea care m-a crescut mai mult, pentru că era alcoolică - mă iubea mult în felul ei, cel mai mult dintre toți, așa cum eram eu, eram dragă ei; o iert pentru toate certurile cu bunelul-alcoolic, pentru că mă lua cu ea la tribunal când îl judeca pe unchiul meu care era la închisoare - vai eram mică nici nu știam unde sunt și ce fac eu acolo între pereții aia groși.
O iert pentru că mă lăsa să dorm pe la vecini când avea ea nevoie să se ducă în vizită la unchiul meu - ce cumplit era, dormeam sau stăteam cu ziua pe le necunoscuți, plângeam de disperare de nu mai puteam; de ce nu mă lăsa la mama mea? Nu am să înțeleg niciodată!
O iert pentru că nu vorbea cu mine, știu că era o femeie tare simplă și săracă, dar putea să îmi vorbească măcar, nu îmi aduc aminte de nimic. Din păcate am o amintire vagă: de câte ori puneam întrebări și voiam să aflu câte ceva eram ironizată, nu știu de ce. Aveam patru anișori... am primit o carte, nu știu de unde, nu știu cum, era atât de frumoasă, mi se umplu ochii de lacrimi și acum când mă gândesc cu cât drag o priveam și o mângâiam. O priveam minute în șir, iar și iar și o mângâiam. Avea niște poezioare, ce mult voiam să mi le citească cineva... dar nu voiau! Ce mult îmi doream să știu să citesc! Priveam imaginile și visam, țeseam în mintea mea povești fără sfârșit!
O iert pe bunica mea pentru că a murit când eram noi două în casă, dimineața, am auzit când și-a dat ultima suflare. A murit de ciroza, aveam zece ani. Singură în casa cu ea, știind că a murit, drumul din pat și până la ușă, și apoi la poartă, mi s-a părut că am de străbătut un univers întreg!
Maică Siluana, uite acum mă trece așa un gând, că eu ani de zile nu m-am gândit la bunica mea, eram supărată pe ea dar nu știam, nu știam să spun de ce, să numesc de ce anume! Și uite azi când vă scriu mă gândesc cu drag la ea! Știți cum îmi spunea? „Draga mamii, floarea mamii, gherghina mamii!” Vai, cum am putut să uit! Acum mi-am adus aminte în clipa asta! Totul e îngropat în mine adânc! Dumnezeu să te odihnească în pace mamaie!
Un copil care învață să ierte
Da, copile drag,
Totul e îngropat în noi, adânc și avem nevoie să recitim totul în lumina credinței și rugăciunii ca să cearnă Dumnezeu cele rele de cele bune și să ne putem vindeca de neiubire prin iertare și să putem iubi cu harul Lui recuperând toate perlele de iubire și tandrețe care zac îngropate în memoria noastră rănită.
Cu dragoste și încredere, și binecuvântare,
Maica Siluana