E cumva de înțeles că nu trebuie să tinzi să devii altcineva, fiindcă nu poți, chiar dacă ai vrea tare, tare.
Dacă devii altcineva nu mai ești tu și atunci n-ai rezolvat nimic... tre' s-o iei de la capăt...
Bine, asta e cât de cât clar, dar Doamne, cum adică noi înșine!
Doamne, Doamne, nimic din ce știu eu despre mine însămi nu pot lua cu mine la drum.

Dumnezeu spune unui tânăr bogat: lasă tot și urmează-mi Mie!
Sincera să fiu, mă strângea prin spate când mă gândeam la tânărul bogat.
Și mă gândeam, Doamne dacă mi-ai zice mie să mă las de toate, iartă-mă dar mi-ar fi foarte greu.
Adică cum, stai un pic Doamne, că eu am talent la desen... mie îmi place V... cum adică să las tot.
Eu mai am și gânduri, și simțuri, și păreri...
Cum și pe astea să le las !!???

Gândindu-mă la posibilitatea de a deveni SINE-ÎNSĂȘI am înțeles că Dumnezeu nu-l punea la încercare pe tânărul bogat,
Nu-i făcea o probă la capacitate, ci îl chema de fapt să devină SINE-ÎNSUȘI.
Dar nu-i spunea că acolo se va împlini și acolo îl așteaptă bucuria, fiindcă mai înainte de asta tânărul trebuia să se lepede de tot ce are al lui, că să poată deveni al LUI DUMNEZEU.

Acum pricep ceva mai limpede de ce sunt fericiți cei săraci... cu duhul.

Înțeleg de ce călugărul se leapădă de toate ale lumii.
Acum cred că aceasta este cea mai autentică formă de viețuire, în care ești constrâns să devii sine-însăși, altfel e groaznic de greu.

Cu ale tale-n brațe nu poți deveni sine-însăși.

Ca să devii SINE-ÎNSĂȘI trebuie goală și săracă să-L urmezi pe EL, ca să poți primi DARURILE LUI CELE NESFÂRȘITE, adică pe TINE.

Doamne miluiește-ne!