Maică!
Eu am găsit o istorioară referitoare la porunca de a nu fura. Cred că este ceva mai adânc la porunca de a nu fura.
Copilul întinde mâna spre platoul cu fructe.
- Iudit, spune tatăl, ai rostit binecuvântarea?
- Nu, tată.
Iudit, de la înălţimea vârstei celor patru ani ai ei, se achită atunci, în ebraică, de această datorie elementară: „Binecuvântat să fii Tu Cel Veşnic, Dumnezeul nostru, Rege al universului, pentru că ai creat aceste fructe şi ni le-ai dat!”
- Acum acest fruct este al tău, spune tatăl, adineauri îl furai de la Dumnezeu căruia îi aparţinea.
Maică fără binecuvântare noi furăm practic totul de la Dumnezeu deoarece considerăm că ne aparţine, uitând, de fapt, că nu ne aparţine nimic, ci totul este dar, pentru că El le-a creat. Maică nu mă pot exprima prea bine, dar cred că am înţeles un pic mai adânc cum este cu darul. Eu o luam prea simplist cumva. Maică, uitaţi, mie mi se întâmplă pe moment să am cumva o insuflare dacă vreţi, ori o intuiţie, ori iluminare ceva dar parcă nu pot să exprim în cuvinte şi după aia când încerc să vă explic nu mai iese aşa cum aş vrea cumva să vă spun, parcă pierd ceva-ul ăla .
Nicu.