

Cocky
Sunt doar un fir de praf
neînsemnat,
pătruns în cochilia ta,
din întâmplare;
visez să-mbraci
nimicnicia mea
în straie de sidef
unduitoare,
ca perlă să devin,
să mă găsească
un înger
în periplu-i matinal
și-n viața de apoi
să-mi prevestească
un loc
în colierul sideral.