Măicuță, păcatul acesta îl am de când eram copil, poate că avem trei ani, nu mai știu exact (știu că e rușinos, dar acesta e adevărul, încă de pe atunci, în urma imaginilor de la TV, îmi rămâneau în minte anumite gânduri).
Am aflat mai târziu ce înseamnă să fii cu adevărat creștin, și printre altele, am aflat că nici cei care fac un păcat cu gândul (și-l repetă) nu vor scăpa de focul cel veșnic.
Momentan, duhovnicul meu mi-a dat un canon de rugăciune, de care mă bucur, mai ales pentru că fostul duhovnic nu-mi dădea niciun canon (și automat mi se introducea ideea că aș fi vreo sfântă în devenire).
De când am început rugăciunile, și mai ales în timpul citirii lor, mă chinuie acest păcat. Mai întâi se arată gândul nevinovat care îmi arată păcatele (cu gândul) din trecut, apoi acest gând mă duce la ideea de a-i găsi soluții (căsătoria) după care, scuzați expresia, mi se pune pata pe persoane pe care abia le-am văzut o dată. Revine gândul și îmi amintește că, de fapt, eu nu vreau căsătorie și nici măcar un prieten (pentru că, sincer, nu asta mi-aș dori, mai ales în zilele acestea și cu astfel de oameni) și apoi mă chinui din nou să spun rugăciunea fără întreruperea ei. Vreau să scap de acest păcat care îmi revine obsedant, și măcar dacă mi-aș fi propus să mă căsătoresc, dar nu vreau acest lucru.
Da-ți-mi vă rog un remediu pentru înfrânarea de la păcat, deja devine obositor.
Mii de mulțumiri anticipate! Saru' mâna!
M.