Sinceră să fiu, nu ştiu ce anume să vă trimit din temele mele, dar văzând că ceilalţi au trimis scrisorile lor către părinţi consider că acestea sunt importante. Înainte aş dori, ca o paranteză, să vă spun că în momentul în care mi s-a cerut să haşurez inimile (rezervoarele) părinţilor şi bunicilor şi celorlalţi apropiaţi din familie, NU A FOST NICI O INIMĂ ÎN CARE AŞ FI PUTUT PUNE NICI MĂCĂR UN PUNCTULEŢ, darămite să haşurez Măicuţă.
Aşadar, eu n-am avut ce haşura... M-a durut nespus de mult, dar între timp m-am liniştit pentru că am înţeles de ce s-a întâmplat aşa... Am mai primit un mare şoc, în momentul în care mi s-a cerut să îmi desenez familia... Am desenat-o, iar la sfârşit, când mi-am privit desenul, "opera", am văzut că MIE NU MI-AM DESENAT MÂINI MĂICUŢĂ! ERAM LA MIJLOC, DAR FĂRĂ MÂINI!!!!!!!!! Şi cea mai mică dintre toţi. La un moment dat iar m-a dus gândul la începutul Seminarului unde vă scriam (când mi se cerea să-mi descriu inima) că AM O INIMĂ MARE ÎNTR-UN CORP MIC, şi iar am constatat cu stupoare că FIIND ATÂT DE MARE, AM UMPLUT-O CU ORICE, NUMAI CU IUBIRE NU!!!!!!!! ŞOC,GROAZĂ, DURERE, STUPOARE DIN NOU! Am înţeles în sfârşit şi cauza atacurilor mele de panică... Tot ca o paranteză vă spun că acum, dacă mi-aţi cere din nou să vă descriu inima, aş spune că din acea inimă mare, pe care am umplut-o cu mânie, ură, frică, patimi, N-A RĂMAS DECÂT UN CIOT FIIND MÂNCATĂ, MĂCINATĂ, ROASĂ DE ACESTEA. Totuşi, nu deznădăjduiesc pentru că ŞTIU CĂ DUMNEZEU, DACĂ VOIEŞTE, ÎMI POATE RECONSTRUI DIN NOU INIMA, BA MAI MULT DECÂT ATÂT, ÎMI POATE DA CHIAR UNA NOUĂ ŞI O POATE UMPLE EL DE IUBIRE! SLĂVIT SĂ FIE EL ÎN VECI!
Vedeţi Măcuţă, nu degeaba m-am dus eu de-abia acum, după atâţia ani de chin şi durere la dentist! Mă minunam într-una cum, dintr-un ciob mic, aproape invizibil, medicul meu a reconstruit din porţelan nişte dinţi şi măsele atât de reale, încât nimeni nu şi-ar da seama că nu sunt dinţii mei adevăraţi! Mă gândeam, privindu-mă în oglindă, că dacă acest doctor a fost în stare de o asemenea minune, cu atât mai mult VA REÎNNOI DUMNEZEU INIMA MEA CHIAR ŞI DINTR-UN CIOT! Tot acum am văzut ce fel de om am fost, dacă AM RĂBDAT DUREREA DE MĂSELE OPTSPREZECE ANI, FĂRĂ SĂ FI FOST MĂCAR O ZI ÎN CARE SĂ NU MĂ DOARĂ!!!!!!!!

Ştiţi ce m-a convins să iau hotărârea de a mă duce la medic? FRICA DE MOARTE MĂICUŢĂ! AM FOST ATÂT DE INFECTATĂ LA TOATĂ DANTURA, ÎNCÂT MI S-A EXTINS PUROIUL PESTE TOT, IAR TONELE DE ANTIBIOTICE (pe care le luam fără oprire de câţiva ani) NU ŞI-AU MAI FĂCUT EFECTUL, BA MI-AU FĂCUT MULT RĂU PE ALT PLAN... Mă gândeam, că NU POT MURI ÎNCĂ AŞA CUM SUNT! NU POT APĂREA ÎNCĂ ÎN FAŢA DUMNEZEULUI MEU, CU "SOCOTELILE" NEÎNCHEIATE! NU AM CE CĂUTA ÎN ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU CU NICI UN FEL DE MIZERIE, NICI MĂCAR CU PUROI LA MĂSELE , PENTRU CĂ AŞ ÎNTINA-O !!!!!!!

Să revin la scrisori. Vreau să vă spun că în ceea ce priveşte scrisoarea către mama mea, nu am întâmpinat greutăţi foarte mari, dar "show ul" cel mare şi adevărat a început de-abia la scrisoarea către tatăl meu. După ce am scris scrisorile, am înţeles impactul lor asupra vieţii mele şi a comportamentului meu...
Muncind intens la acest program, vreau neapărat să ştiţi că totuşi "ceva" nu mi se pare foarte clar în ceea ce priveşte viaţa mea, şi pe undeva mă îngrozeşte o frază din cartea "Ieşirea din labirint", fraza la care mă tot duce gândul, vreau - nu vreau, şi la care voi reveni cât de curând. "IEŞIREA DIN LABIRINT POATE FI FOLOSITĂ INDEPENDENT SAU ÎMPREUNĂ CU LABIRINTUL CODEPENDENŢEI PENTRU A RUPE CICLUL VICIOS AL DEPENDENŢELOR, PENTRU A AJUNGE LA LIBERTATEA DE A LUA DECIZII NECONSTRÂNS, LA LIBERTATEA DE A IUBI CU ADEVĂRAT." Ştiţi ce simt Măicuţă? Este adevărat, lucrurile iau întorsături bruşte în viaţa mea, dar parcă acum, în loc să ies din labirint, mă afund şi mai tare, dar ALTFEL... CE VA FI CU MINE? Tot la fel mi s-a întâmplat şi în timp ce făceam Seminarul... OARE AM AVUT DREPTATE CÂND AM SIMŢIT CĂ SUNT UN CAZ PIERDUT, IREMEDIABIL, IRECUPERABIL? Sunt sigură, că ştiţi Măicuţă la ce mă refer, aşa că vă întreb din nou: UNDE GREŞESC? CU CE? Fac şi acest program, am mereu Sesiunea a şaptea din Seminar în mână, fac Liturghia iertării şi tot nu e bine... Mă ajutaţi Măicuţă?
Cam acestea ar fi fost "parantezele" pe care am considerat întâi de toate să vi le mai scriu. Au mai fost multe, dar nu ştiu dacă pentru Dumneavoastră au vreo importanţă.

Urmează să vă trimit scrisorile. Şi acum m-am prins că, pentru a nu vi se duce scrisorile aiurea, am să trec adresa Dumneavoastră la sfârşit, când am terminat de scris. Vă îmbrăţişez cu DOR şi drag, VĂ SĂRUT MÂNUCĂLE şi VĂ IUBESC MULT MĂICUŢA MEA!

Al dumneavoastră copil greu de cap,
Kati