Mesaje pentru Ain

Versiune tiparTrimite unui prieten

Hristos a înviat,
Măicuța mea dragă, sper că vă aduceți aminte de mine, mi-ați spus că mă iubiți și pe mine, ca pe mulți alții care au trebuit să își ia palma pentru a se trezi și a înțelege... pentru că prin intermediul dumneavoastră am început să descopăr viața, nu să o redescopăr, pentru că astfel de viață nu am trăit... aș vrea să îi transmit lui Ain că toate încercările mele de a trăi viața au eșuat, în toate încercările din viața mea nu am găsit iertare, dragoste față de celălalt și binecuvântare... ceea ce înseamnă bucurie și pace în suflet... sunt lucruri după care am alergat atât și pe care le-am găsit doar prin Dumnezeu și prin cererea de iertare și prin smerenie. Încă nu sunt vindecată pe deplin. Așadar, trăiesc doar parțial bucuria în Domnul, însă am realizat că este nevoie de răbdare ca să îmi curăț toate rănile și obiceiurile cu care am trăit zi de zi pentru mulți, mulți ani. Aveți mare dreptate Măicuță, adevărul și libertatea pe care le căutăm sunt doar acceptând dragostea Domnului pentru noi și ajungând să Îl iubim și noi din toată inima, așa cum dorim să îl iubim pe aproapele nostru, adică fără condiția de a ne oferi ceva în schimb neapărat.
Doamne ajută, Măicuță, și Domnul să vă binecuvânteze pe dumneavoastră și pe Ain, și pe toți cei care cer un cuvânt de mângâiere și ajutor pe acest site.
Vă mulțumesc și vă sărut mâinile, Maica mea dragă... Magdalena de la Trento

Adevărat a înviat, draga mea Magdalena!
Transmit cu drag și încredere cuvântul tău lui Ain și nădăjduiesc mult în rugăciunile voastre. Ele vor fi fondul de ajutor de care are nevoie acum, acest suflet aflat la răspântia dintre ofertele acestei lumi = scurtături ispititoare și cu satisfacții efemere, dar imediate și oferta de a deveni cei ce suntem chemați să fim de către Cel Ce Singur Este!
Cu drag și binecuvântare,
Maica Siluana

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Bună Ain,
Nu te cunosc, dar mă gândeam că poate te-ar putea ajuta lectura unor cărți scrise de tineri care au trecut prin alte religii sau practici oculte și au ajuns pe pielea lor să cunoască adevărul în Ortodoxie, în cadrul căreia au fost vindecați practic de relele de care se umpluseră pe acolo (India, China...).
O carte pe care eu am citit-o și care mi s-a părut pe cât de miraculoasă, pe atât de înfiorătoare, este MARII INIȚIAȚI AI INDIEI ȘI PĂRINTELE PAISIE. O poți găsi și pe internet sau o poți cumpăra. Poate te-ar interesa și cartea lui Klaus Kenneth, care a trecut prin mai multe religii în căutarea adevărului, chiar și prin ocultism, și a ajuns până la urmă la creștinism după multe dureri, și apoi la ortodoxie. De asemenea, poți citi și despre Danion Vasile, preot roman care acum nu are mai mult de 40 de ani cred, și care povestește (poți găsi și pe site-ul său) căutarea sa personală a adevărului, cum a încercat să îl găsească în yoga, cum s-a fript... și cum a ajuns la ortodoxie.

Cred că poveștile unor oameni care se „frig”, care trăiesc pe pielea lor dezamăgirea și durerea provocată de ocultism și altele asemenea, sunt trăite de ei nu doar pentru ei înșiși, ci și pentru alții care ar fi tentați să încerce. Vin ca o informare, ca o avertizare. Eu una nu știam înainte ce să răspund sau ce să cred despre hinduism, budism, religiile acestea, dar după ce am citit MARII INIȚIAȚI AI INDIEI ȘI PĂRINTELE PAISIE, m-am mai dumirit.

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar