Măicuță, binecuvântați!
Astă noapte nu prea am putut să dorm... Cuvintele Părintelui „nu știu, tu știi!” răsunau în capul meu pentru că, v-am spus, eu căutam să văd ce vrea să-mi spună Dumnezeu prin atitudinea Părintelui... Să-mi fi spus mie Dumnezeu prin Părintele: „Nu știu Cristian, tu știi?!” Asta mă tot întrebam... Va rog acum să mă urmăriți cu atenție în cele ce s-au petrecut în mintea mea, așezați-vă comod și-L rog pe Dumnezeu să mă ajute să exprim cele ce m-a învățat.
Simțeam că Dumnezeu e de partea mea orice ar fi! Că și de-aş corupe eu toată creația Lui și L-aş lipsi de toți ceilalți oameni și ar rămâne numai cu mine la fel m-ar iubi, că El nu ține minte răul și nu ne judecă și nu ne condamnă, ci vrea să ne vindece dându-ne viața Lui.
De la gândul ăsta am început să „filozofez” și să vedeți REZULTATUL!
Mă gândeam: atunci când acceptăm că suntem păcătoși, cum vine asta? Că știam că am tendința când zic „sunt păcătos” să mă pedepsesc, după cum știți și cred că toți oamenii asta înțeleg prin pocăință. Dar mă întrebam: cum vede Dumnezeu acceptarea asta? Şi am primit un înțeles aşa: când accepți, nu accepți ca pe un merit, că nu se bucură Dumnezeu că te umilești tu, ci accepți că ești învins, răpus, total, fără drept de apel, fără război, atât de tare ești rob păcatului şi patimii... Iar ce accepți tu este că simți că ești atât de îndepărtat de Dumnezeu și astfel te eliberezi, cum spuneați, de consecințele păcatului...
Dar cum se trăiește păcătoșenia? Care e mecanismul? Este un mecanism? Că simțeam că este, că nu se poate să fie chiar aşa fără o formă în fața lui Dumnezeu, că la Dumnezeu toate sunt luminoase... Hai să gândesc simplu, simplu de tot: adică să renunț la scheme, cum bine le numiți și la alte eschive.
Doare-mă, cădere!
Vino ca să te trăiesc păcătoșenie!
Vino să fim împreună după Adevăr, să crăpăm împreună, să murim împreună, tu să mă omori pe mine și, prin moartea mea, eu să te omor pe tine și să mă eliberez!

Apoi am făcut o probă și m-am concentrat asupra cuiva care mi-a făcut rău cândva și am încercat să iert. Am văzut că e acolo înăuntru o netrăită și încă la fel de vie frustrare, mânie, revoltă, ură. Eu refuzam s-o trăiesc, pentru că m-ar fi omorât cum face orice păcat, orice ură și orice anomalie... Am văzut că ea vine și mă vădește (ispita), mă vădește că sunt rău și că sunt plin de ură...
Am încercat s-o trăiesc, fiind cel ce ea mă arată, un om păcătos care urăște, nu un om mincinos și un prefăcut care se minte că iartă.
Adevărul ne eliberează - voi muri, da, dar voi muri păcatului totodată!
Neputința e arma care mă vădește cel mai bine, SĂ SPUN: „EU NU MAI LUPT! SUNT ÎNVINS! NU MAI LUPT! GATA!”
ŞI NU MAI LUPȚI!
TE PREDAI!
DE ACUM RĂZBOIUL E AL MÂNTUITORULUI TĂU!
PRE-DĂ-TE!
Abia atunci El se va putea apropia ca să te mângâie.
Fii doar atent să nu cazi într-un clișeu, să nu-ți faci falsa idee că de acum POŢI, CĂ AI AVEA O SOLUŢIE adică.
De exemplu, când vei intra în încurcătură și vei greși și te vei vedea și te vei transforma într-un, vezi Doamne „purtător de cruce” bazându-te pe „tehnica” de mai sus, ai grijă că nu e bine!
Nu te grăbi să „înduri” tu, că nu poți!... Vei face pe smeritul, pe cel care vai! suportă săracul nedreptăți și nu cârtește (la vedere) și vei aduna REVOLTĂ înăuntru! DURERE, URĂ..
Ci sa alegi să vezi că peste tot tu „eşti învins și ești greșit”. Peste tot tu „nu poţi”, „nu rabzi”, „tu nu înduri”, „tu nu poţi face nimic”, „tu nu poţi ierta”, „tu nu ştii să te spovedeşti”, „tu nu ştii nimic” , „eşti învins mereu!”
Să nu care cumva să începi să rabzi. Sau să suporți! Că MINTI! Aduni revolta! Acum vino în adevăr şi trăindu-l te lași răstignit şi mori și, astfel, vei fi liber de consecințele lui (căci te vei vădi de păcatul care te roade înăuntru). Şi spune aşa: „Adevărul, Doamne, e că nu pot să îndur, ci că sunt învins şi plin de gândurile cele rele şi cârtitoare şi nu mă pot opune lor! Acesta este adevărul lăuntrului meu!”
Acum ai grijă să nu spui „Nu mă lăsa Doamne să cârtesc”, pentru că iar aduni revoltă! Iarăși adică, încerci tu ceva: să poți, să pari, sau să faci! Tu ești tu-ul păcătos și rău. Un drept e drept pentru că e sincer și stă drept în Adevăr, oricare ar fi adevărul lui. Trăiește în Adevăr.
Ce ești înăuntru arată-I Domnului, nu ce ai vrea să fii.
Tu când crezi că rabzi aduni refulare, nu pot așadar să nu cârtesc.. nu ascunde netrăită cârtirea, las-o să te umilească și să te răstignească ca să mori cârtirii (păcatului).
Eu nu pot să nu poftesc o femeie. Dacă ascund asta și nu I-o arat și nu o trăiesc în faţa Sa, adun revolta și veninul minciunii.
„Sunt fiul iadului”. Acesta e adevărul meu.
Mulțumim lui Dumnezeu că există totuși păcatul, că ispitele lui ne arată cine suntem. Ne ajută să ne coborâm la iad, adică în inimă și acolo, numai acolo e Hristos Domnul ...
Păcatul vrea să mă ucidă dar mă și dezbracă de minciună şi-mi zice, trăgându-mi frunza pe care o țin strâns peste adevărul meu (că sunt păcătos), și-mi zice: „Iată-te!” până la urmă te ajută să te vădești în faţa lui Dumnezeu aşa cum ești de fapt.. Fără voia lui, păcatul face asta pentru noi... și e de folos să-l lăsam...
Cine stă în Adevăr moare minciunii. Asta e mântuirea.
Aceasta e calea de mijloc, adică nici nu iau păcatul în braţe și nici nu-l gonesc sau fug de el prin negare. Aceste două extreme ne fac pe noi să ne eschivăm și să ne prefacem, să le ascundem sub frunze și închipuiri, să ne prefacem că îl depășim, că ne dezlegăm și că ne dezicem de el... În ambele cazuri frunza rămâne, că dacă ziceți că nu aveți nevoie, că voi vedeți, „păcatul vostru rămâne”.
Aşa mi-a spus mie Bunul Dumnezeu prin duhovnic: „nu știu Cristian, tu știi”... că mă eschivam în faţa Sa și nu veneam eu aşa cum sunt, ca El să mă vindece...
Mulțumesc Părintelui, mulțumesc Sfinției Voastre și, nu în ultimul rând, lui Dumnezeu, că m-a miluit și mi-a dat ceea ce căutam... metoda de a sta în Adevărul care ne eliberează..
Aveam până aseară frânturi pe care nu știam să le unific într-un puzzle ca apoi să știu cum să le trăiesc. Simțeam cu toată ființa că trebuie să fie o metodă în care să trăiesc păcatul, mai că o atingeam, dar mereu îmi scăpa... acum mi-a dăruit-o Dumnezeu... îmi era frică să fiu păcătos și toate refulau înăuntru... azi mergând pe stradă sau la Liturghie am lucrat această metodă și am trăit ce sunt...
Ce mângâiere... Ce paradoxuri... Ce bunătate! Niciun reproș, niciun... doar atât... pace și iubire și mesajul... Nu te mai zbate Cristian - fii tu însuți!
Mulțumesc Doamne!

Cu mulțumire, cu dragoste, rugăciune și recunoștință,
Cristian