Vreau să vă mărturisesc o bucurie, mai multe :)
Cam acu o săptămână și ceva, mi-am dorit să mă spovedesc, să fiu spovedită pentru drumul spre Rohia.
La Spovedanie, deși am spus doar trei-patru lucruri, erau esențiale... până acum, spuneam că nu merg la Sfânta Liturghie duminica... așa-mi începeam toate Spovedaniile din ultimii doi-trei ani cred, dar de data asta, am zis că nu merg la slujbă duminica... dar că nici nu vreau să merg. Spovedania a fost vineri sau joi și sâmbătă aveam un dor în mine, dar nu știam de la ce e... Duminică dimineață m-am trezit cu același dor, care te usucă.
Duminica dimineață, beau cafeaua, citesc oleacă, deschid calculatorul... și... le-am lăsat efectiv pe toate baltă și AM FUGIT LA BISERICĂ, pe jumate îmbrăcată cu hainele pentru în casă... dar nu mai puteam de dor.
Îmi era dor de Liturghie...
Pentru prima dată după o perioadă destul, destul de lungă, am vrut să merg la slujbă și am avut putere să fac asta.
Am realizat însă că numai Dumnezeu mi-a dat dorul, dorința de slujbă și puterea, dar mai ales acest „a vrea să merg, fac”.
Chiar că e nimic fără Dumnezeu și totuși cât de multe depind de noi...
Îi mulțumesc lui Doamne-Doamne că mi-a dat până și dorul să merg la slujbă... că în baza mea...
Mi-am dat seama că bucuria, împlinirea sunt stări interioare [care nu depind de nimic din exterior...], sau ele sunt ceva mai mult de niște stări interioare: cred că sunt însuși sângele care curge în trupul meu și însăși respirația trupului și a duhului...
Mi-am dat seama cât sunt de importantă, valoroasă și cât de bine îmi face acea încredere sănătoasă în mine, în ceea ce a fost pus în mine și în ceea ce Își dorește Dumnezeu pentru mine.
E minunat că El chiar vrea să mă bucur pururea. Și înțeleg dansul de care ne vorbeați...
Cât de mult bine au făcut Seminarul iertării, Labirintul codependenței, lucrul la Pași, întâlnirile noastre la grup [și recunosc că nici nu am lucrat constant, nici des, de multe ori nici nu am știut ce să scriu, și nici nu am înțeles totul, și m-am lungit destul în timp cu lucrul la Pași, și nici nu citeam Acatistul în întregime, și de multe ori spuneam MECANIC și repede Doamne, binecuvintează asta, Doamne, binecuvintează asta, în momentele tensionate și care aveau efectiv nevoie de prezența mea vie, dar și responsabilă, dar le văd efectul, și chiar că îmi sunt dragi].
Mi-am dat seama că un om poate sta pe un scaun, în două feluri [și la fel orice altceva]: să stau pe scaun netrăind și totuși fiind în viață, și să stau pe scaun AVÂND VIAȚĂ ÎN MINTEA MEA, SUFLETUL MEU.
Pot privi cerul și să nu-l văd, și pot privi cerul și să fiu una cu el și să mă bucur!!!
Cs. Lewis spunea o chestie tareee de tot: că diavolul face tot posibilul ca omul să trăiască în viitor și să nu trăiască în prezent.
E minunat să trăiesc ACUM, iar viitorul e la Pasul trei: le las pe toate în grija și seama lui Dumnezeu, trecutul este acoperit de binecuvântare prin Pașii de la Ieșirea din labirint și prin Seminarul iertării.
Mulțumesc multtttttttttttttttttt!
Multee multe pietricele :) și flori :)

MULȚUMESC
S.