Doamne, vreau să simt iubire, vreau să simt iubire, aștept să simt din nou iubire!

Știu că mai întâi de toate e iubirea Ta, și chiar dacă acum doar o „văd” și o percep rațional, fără a o simți copleșitor, știu că e acolo și mă așteaptă să mă coc, ca să o pot simți.

Și, Doamne, Te rog mult, Te rog fierbinte, după voia Ta, fă să fie din nou iubire între noi doi, eu și soțul meu, căci mi-e atât de greu să simt toată această vrajbă (pe care Te rog să îmi dai putere să o îndur, atât cât va trebui, după voia Ta).

Știi, Doamne, mă tot gândesc la scrisorelele pe care intenționez să le scriu: prima, nu știu exact cui, însă cu ocazia aniversarii celor trei anișori ai fiului meu, iar a doua, pentru soțul meu, sau poate doar pentru Tine, cu ocazia aniversării, mai bine zis a împlinirii a patru ani de la căsătoria noastră...

În prima scrisorică aș scrie acel principiu, sau gând, sau citat (nu-mi amintesc de unde îl știu) care zice că „cea mai bună educație pe care un tată o poate da copilului său este să își iubească mama”. Îi doresc din suflet copilașului meu să poată avea parte de așa ceva, caic iubirea cred că este cel mai bun cadou, și cea mai trainică educație. Poate din egoism, îi doresc asta și fiindcă m-ar include și pe mine, cea care tânjesc după iubirea soțului meu; sau, mai precis, că mă topesc de dorul iubirii dintre noi doi. Și care, în disperare, încerc să îl conving pe soțul meu, cu cuvinte și fapte nepotrivite, că noi doi, indiferent de relația dintre noi, vom rămâne familia acestui copil, iar el îmi spune că nu, noi suntem părinții lui, nu familia lui, iar eu simt o sabie în inimă la aceste vorbe, căci mi se pare că îl condamnă pe copilul nostru să nu aibă familie, ci doar părinti, adică să nu aibă familie formată din mamă și tată la un loc, și din cine știe ce alte persoane, rude sau nu. Și în disperarea de care ziceam, mă zbat cu fapte și cuvinte de prisos, care mai mult rău fac, care se izbesc de un zid de nedescris, și cu toate că îmi dau seama că zbaterea în mlaștină mai rău mă adâncește, cu atât îmi e mai greu să mă liniștesc din zbatere, ca să mă ridic la suprafață, adică să las să se liniștească situația. Și citesc rugăciunile, și știu că Dumnezeu le primește, chiar dacă nu de fiecare dată sunt cu zdrobire de inimă, iar când plâng în hohote Îl strig cu voce tare pe Dumnezeu să fie cu mine, și știu că este, chiar dacă nu sunt în stare să Îl simt eu sută la sută (și asta tot din pricina păcătoșeniei mele din mânia și patima cu care mă zbat). Ce aș putea realmente să îi doresc copilului meu de ziua lui??? Să aibă o mamă care să știe să îl aducă pe calea către Dumnezeu, căci știu sigur că acolo îi va fi bine, și că va fi iubit așa cum se cuvine, chiar și atunci când părintii lui, din multă dragoste pentru el, îl rănesc certându-se și trăgând de el, chiar de față cu el. Îi doresc să îl apere Dumnezeu de rănile pe care noi, părinții lui care îl iubim, i le provocăm, conștienți fiind, fiindcă nu ne putem liniști patima vrajbei dintre noi.

Copilul meu drag, iartă-ți părinții, căci încă sunt neputincioși, și chiar dacă unul dintre ei îl cunoaște pe Dumnezeu, iar celălalt nu, sunt amândoi la fel de păcătoși și mult mai are Dumnezeu de lucrat cu ei până să îi lumineze!

Doamne, nu mă lăsa să deznădăjduiesc, știu că Tu le poți pe toate, și știu că după voia Ta, ne vei vindeca și ne vei lumina, pe amândoi, la timpul potrivit.

Iar pentru cei patru ani, am alt citat, pe care mereu l-am scris pe felicitarea de nuntă a prietenilor și cunoscuților: „promisiunea nu este fericirea, promisiunea este iubirea”. Mi-a plăcut mult, apoi mi-am dat seama că este adevărat, iar recent l-am înțeles mai profund, realizând că de fapt este vorba de iubirea lui Dumnezeu, nu de iubirea dintre doi oameni. Căci ce poate înlocui iubirea dintre doi oameni care a ajuns să se transforme în vrajbă cruntă? Ce mai poate salva doi oameni care, prin căsătorie, au devenit un singur trup și suflet, dar care trup și suflet parcă ar fi acum format din două tumori, care se tot umflă? Doar iubirea lui Dumnezeu poate să îi poarte mai departe, și Te rog, Doamne Dumnezeule, poartă-ne pe brațe, pe amândoi, ca să simțim iubirea Ta, și să învățăm să ne iubim și noi unul pe altul, cu adevărat, întru Tine, așa cum suntem. Iar când îmi aduc aminte cele zise la ultimele certuri de soțul meu, și faptul că el nu vrea să se sacrifice trăind cu mine, Te rog din nou, nu mă lăsa să deznădăjduiesc, și să îmi amintesc din nou că Tu pe toate le poți, așa că vei putea face, după voia Ta, ceea ce e bine pentru noi.

Dar Te rog, Doamne, (iar aici vine păcătoasa, care vrea să controleze, dar și ființa aceea micuță care Te roagă cu lacrimi) nu lăsa ca „timpul să vindece rănile”, nu vreau acest lucru, nu vreau să mă „vindec” uitând suferința sau uitându-l pe soțul meu, ci ajută-ne să ne vindecăm cu iubire pentru Tine, și cu iubire unul pentru celălalt, și mai mult, cu iubire în familie (după voia Ta și rugămintea mea fierbinte).

Doamne, Te rog, vindecă-ne, mai precis vindecă acest singur trup și suflet rupt în două, bolnav, murdar, învrăjbit, păcătos, egoist, înstrăinat, pătimaș, urât care suntem acum, Doamne, Te rog fierbinte, vindecă-ne și luminează-ne ca să putem fi o familie întru Tine, după voia Ta.

Doamne, ajută-mă!

Ad.