Doamne-ajută, Măicuță dragă.

Nu v-am mai scris de când am terminat Seminarul și mi-e puțin dor de dumneavoastră. Voiam să vă spun despre mine că sunt bine, tot în afara țării, departe de biserică... dar totuși aproape... simțeam nevoia să vă spun asta, și să vă împărtășesc faptul că după aproape un an de când am tot aplicat ce am învățat în Seminar (binecuvântare și rugăciune pentru toți cei care m-au făcut să sufăr, pentru cei pe care i-am făcut să sufere...) am început cu adevărat să gust puțin din bucuria aceea despre care ne tot vorbiți. Până acum ma „gândeam” la ea și o nădăjduiam. Acum o simt cu adevărat și sper să nu o pierd... și pentru prima dată simt că îi iubesc pe toți oamenii, pe toți cei care scriu pe site... le înțeleg durerile... și le doresc și lor să simtă în final bucuria asta... și iubirea pentru Domnul și toată creația Lui.

Vă iubesc mult, pentru că ați apărut în calea mea... și m-ați îndreptat pe... Cale.

Silvia