Am citit cele scrise de D-na A, cea cu copilașul bolnav. Și băiețelul meu e bolnav, nu foarte grav, doar o răceală, dar se trezește noaptea și tușește și plânge. Și mă gândeam cât suferă sărăcuțul, că e mic și nu înțelege ce se întâmplă cu el și de ce îl îndopăm cu medicamente și îi băgăm soluție salină în năsuc... Și sufeream și mă gândeam că ar fi bine să îmi dea Dumnezeu mie durerea lui, și să mă doară pe mine, și de un milion de ori mai rău, numai să nu se chinuie el... Și atunci mi-a venit, așa, un gând: asta a făcut Hristos pentru noi. S-a dat pe Sine jertfă, ca să nu suferim noi. A luat asupra Lui durerea noastră, a fost bătut, scuipat, împuns, țintuit pe un lemn... totul din dragoste pentru noi. Există iubire mai mare decât asta?! NU! Și m-am gândit, că noi suntem pentru Maica Domnului ca și copiii ei. Și dacă eu sufăr văzându-mi copilul bolnav, ea oare cum suferă văzându-ne pe noi îmbolnăviți de păcate? Cred că o doare. Cred că și pe Hristos Îl doare. Nu vreau să sune așa, catolică și patetică toată treaba asta... dar cred că atunci când L-au răstignit L-a durut atât de tare că noi nici nu ne putem imagina. Pentru că iubirea Lui pentru toți oamenii din toate timpurile este așa de mare încât nu suferă nicio comparație. Mi-e rușine că și eu adaug, în fiecare zi, la durerea Lui, cu păcatele mele... Pe Hristos și pe Maica Domnului îi doare boala mea, îi dor rănile mele. Nu cred că merit eu asemenea iubire, dar poate că și acest simplu gând ar trebui să mă încurajeze să mă vindec, măcar ca să nu îi mai întristez...

Bianca