Îmi pare rău că am lipsit de la artterapie ...și am auzit că a fost frumos, bine

Aseară, azi dimineață, mă gândeam, mă gândesc și-mi dau seama că-mi este frică să vin la grupuri, având în vedere întoarcerea acasă... mi-i frică de drum... și de mersul de la tramvai acasă ...Doamne binecuvintează...
Am fost atât de ...încât abia aseară mi-am dat seama că mi-i frică

Ce gânduri am, ce concluzii am tras...

Mă bucur în primul rând că, pentru prima dată, am actionat, pentru prima dată m-am apărat. Până acum, tăceam, înlemneam, mă blocam, nu puteam scoate un sunet la fazele astea, nu mă puteam apăra și nici măcar nu mă puteam mișca...
Acum și oprisem altă persoană ce coborâse din tramvai, ultimul dintre oameni ...și am început să-i vorbesc, să-i spun că mi-i frică pentru că s-a legat cineva de mine... când mi-am dat seama că e absent și părea cumva luat prin surprindere, îmi părea rău că nu m-am dus mai în față ...dar oricum, mă bucur că am cerut ajutor la primul om ieșit în cale, deși nu avea ce face sau nu pricepuse sau... nu-l interesa, îl rugasem să meargă cu mine până la colț, dar era absent, apoi m-a întărit Doamne [la capitolul ăsta, recunosc că mă doare lipsa de implicare, de sărire în ajutor a românului]

Acum, slavă Domnului, am deschis gura și am lovit ...chiar dacă după, tremuram toată și plângeam în hohote pe stradă și acasă, moamăăă și ce geantă grea aveam, plină de cărți, l-am pocnit peste față cu ea, l-am văzut amețit, i-aș fi băgat și un bocanc, dar mi-am dat seamă că era băut și o încasam rău după ce-și revenise din amețeala genții.

Apoi, felul în care "a făcut", mi-am dat seama că nu-mi era străin ...putea face oricum altcumva, însă așa... m-a răscolit de tot

Apoi, când m-am uitat în urmă să văd dacă mă urmărește, avea o problemă la "jucărie"...

Am avut o noapte GREA

nu am putut dormi și am retrăit trecutul emoțional, ca ființă, așa, năvălise peste mine... și mi-am dat seama că, chiar dacă mai am o urmă de îndoială asupra abuzului din copilărie, situația asta și urmările ei mi-au confirmat că, mi s-a mai întâmplat și din perioada în care nu-mi amintesc nimic

într-o singură noapte am retrăit toate urmările trăite în aproape 30 de ani

acum îmi dau seama, de ce mă legănam, de ce mă suprindeam legănându-mă, mare fiind

acum îmi dau seama de ce mintea mea a fost blocată atâția ani... și eram absentă

acum îmi dau seama de ce am fost în felul în care am fost: deprimată, fără chef de nimic, cu înclinații spre nebunia minții... sau ieșirea din minți

acum îmi dau seama de ce îmi e atât de foame [ieri dimineață am mâncat un borcan jumate de zacuscă și jumate de pâine... îmi era foarte foame]

acum îmi dau seama de ce cumpăr compulsiv

pentru că, în noaptea aia, îmi venea să umblu de nebună prin casă, pe străzi, îmi venea să mă legăn, mă deprimasem, dis de dimineață foame, oboseală, o lipsa de putere, durere fără să mă doară ceva, etc. Concentrat, am trăit într-o noapte ce trăisem în 29-30.

toată noaptea am avut gânduri de omor

am zis că dacă mai îndrăznește careva asupra mea, sau asupra altcuiva, am atâta ură în mine încât sunt în stare și de asta

m-a chinuit gândul ăsta toată noaptea, ura asta, dorința de a omorî, strivi... îmi imaginam cum bag cuțitul în abuzator [chestie pe care am trăit-o și într-o sesiune opt], cum îi tai degetul cu care m-a atins și să-i curgă sângele, mult sânge... și îmi era frică și de ea: de ura și dorința de a omorî [și iată de unde înclinația mea spre filme violente, în care să curgă mult sânge]

apoi îmi venea să-mi alin, mângâi capul, să-l țin, cuprind cu tandrețe între palme... iar chestia asta am mai trăit-o la acea sesiune opt, când am aflat de un prim abuz, pe care nu-l credeam, deși l-am acceptat până la urmă... dar ...situația asta a spulberat și acel 1% de îndoială

și mă gândeam: cum pot, abia spovedită, ieri dimineață trebuia să merg la împărtășit, cum să îndrăznesc să merg să iau Trupul și Sângele lui Hristos, iar eu să urăsc și să-mi doresc să omor... și am avut un gând salvator ...cu atât mai mult tre să-L iau pe EL, ca să mă vindece ...ca să nu mă lase la dorința mea de răzbunare și omor ...am nevoie de El ca să nu omor

acum, port un cuțit cu mine ...nu-mi pun nădejdea în el, dar mi-i frică

ce e culmea e că nu am putut scăpa

l-am mirosit din tramvai, am gândit mișcările pe care le-am făcut... am coborât prin partea din față a tramvaiului și nu pe la ușa din dreptul meu... ăsta stătea fix în spate, putea coborî pe acolo, însă nu a coborât pe acolo, și nici la următoarea ușă, ci pe acolo pe unde am coborât eu ...și chiar și la coborâre, se făcuse o învălmășeală și m-am dat la o parte să cobor ultima ca să evit CEVA, ce nici io nu știam, și ăla tot rămânea în urmă... și am coborât

nu știu, dar... cred că unele faze sunt... inevitabile... unele dureri, suferințe, nu am, nu avem cum scăpa de ele

ieri, astă noapte, îmi apărea chipul lu ăla și, deși nu-mi era frică sau spaimă, mă speriam, tresăream, că iar vrea să-mi facă ceva și tre să găsesc urgent modalitatea de a mă apăra

când veneam ieri de la servici, am avut impresia că m-a atins cineva pe umăr și, când m-am întors, nu era nimeni... și mi-a fulgerat un gând prin cap: "dacă ăla aseară nu a făcut nimic și a fost doar închipuirea mea? și l-am mai și pocnit pe bietu om?!"...

și înainte de incident, îi povesteam lui D. ceva, și mi-a spus că poate nu e timpul, poate mai e ceva de vindecat... ca să pot face un pas... și faza asta a venit ca pe felie... și m-a pus față-n față cu hăul meu

acum mă înțeleg, mă cunosc, știu de unde-mi vin durerile, hibele, neputințele, tristețea, urletul, absența

iubesc omulețul ăla absent, deprimat pentru că știu de ce era așa...

atunci seara strigam la Maica Domnului, că și ea e Femeie... și ...aveam nevoie să o văd

aș fi vrut să mă supăr pe Ea și pe Dumnezeu dar nu puteam... nu am putut să fiu supărată pe ei
am scris pe grup... pentru că aveam nevoie să-mi spun durerea, să fiu iubită, înțeleasă și aveam nevoie de mâini întinse spre mine, dar nu mâini abuzatoare, ci mâini calde, tandre

abuzul se vindecă NUMAI prin tandrețea LUI ȘI a noastră [noi toți: eu, dar mai ales Tu și Voi]

AM VĂZUT EMOȚIONAL FILMUL VIEȚII MELE

...avem nevoie să sărim în ajutor, avem nevoie să ne apărăm unii pe alții ...avem voie să ne apărăm, să strigăm... chiar dacă putem părea penibili, pentru noi și pentru cei din jurul nostru

să arătăm înțelegere, iubire celor abuzați, suferinzi, celor de lângă noi în oricare ar fi durerea lor

și să ne spunem durerile și să le trăim, să le lăsăm să fie, ele își au timpul lor, ca orice rană

mulțumesc

cu mult drag,

S