Mitropolitul Hierotheos Vlachos:
Adevărata viață a Bisericii se arată în tămăduirea omului. Din învățăturile Sfinților Părinți știm că Biserica este centrul duhovnicesc de sănătate, spitalul duhovnicesc care îl vindecă pe om. Când ne referim la boală și la tămăduire, înțelegem că mintea este bolnavă și se vindecă. Tămăduirea minții nu este independentă de purificare, iluminare și îndumnezeire. Scopul Bisericii este să vindece centrul cunoașterii, astfel încât omul să dobândească cunoașterea lui Dumnezeu care înseamnă mântuirea sa. De aceea, viața Bisericii adevărate se vede în gradul de succes, în rezultatele terapiei. Dacă îl vindecă pe om, dacă îi face o diagnosticare corectă a bolii și dacă știe calea și metoda de vindecare, atunci este Biserica adevărată, nu cea seculară. (...)
Secularismul în Biserică se raportează direct la pierderea adevăratului obiectiv al Bisericii. O Biserică care nu este însuflețită de ceea ce s-a spus mai sus, adică o Biserică care nu îl vindecă pe om, ci se ocupă cu alte probleme, este o Biserică secularizată. În acest sens ne referim la secularismul în Biserică. Acum ne vom ocupa de câteva cazuri care oglindesc Biserica secularizată.
Putem spune că Biserica devine seculară atunci când este considerată o organizație religioasă. Există o diferență enormă între Biserică și religie. Religia vorbește despre un Dumnezeu impersonal care locuiește în ceruri și conduce lumea de acolo de sus. Omul, prin diferite ritualuri, trebuie să-L îmbuneze pe Dumnezeu și să stabilească o comunicare cu El. Dar Biserica este Trupul lui Hristos Care Și-a luat firea omenească și în acest mod există o comunicare între om și Dumnezeu, în persoana lui Hristos. Firește, nu este exclus ca în Biserică să fie unii creștini care îl percep pe Dumnezeu într-o perspectivă religioasă. Aceasta, totuși, se întâmplă în etapele inferioare ale vieții duhovnicești, este o dovadă de imaturitate duhovnicească și reprezintă în cele din urmă o voință și o tendință a omului de a se maturiza spiritual, ca să ajungă la comuniunea și unirea cu Dumnezeu. Astfel, o Biserică secularizată, satisface pur și simplu așa-numitele sentimente religioase ale omului și nimic mai mult. Este cunoscută pentru ceremoniile sale frumoase și neglijează întreaga bogăție neptică și terapeutică pe care o deține Biserica.
Mai mult, considerăm că Biserica este secularizată atunci când este receptată doar ca un domeniu și un sistem ideologic, fără legătură cu viața. Sistemele ideologice sunt inspirate de idei abstracte și sunt îmbibate de idealismul caracteristic tuturor sistemelor antropocentrice, care se întemeiază pe filosofie și sunt împotriva materialismului. Ideile nu au o legătură prea strânsă cu viața, cu schimbarea omului. Idealismul este creat de raționalitatea omului și este prezentat sub forma argumentelor și ideilor. (...)
Din nefericire, alții nu țin seama de rolul profetic și sfințitor al Bisericii, care constă în sfințirea omului și a întregii lumi. Ei acceptă Biserica mai degrabă ca pe un element decorativ. Au nevoie de ea pentru a decora diferite ceremonii și de a le da strălucire prin prezența acesteia. Sau pot crede că prezența Bisericii este necesară pentru a demonstra un larg consens social. Dar, așa cum s-a observat în mod evident, nici măcar ateii nu refuză o asemenea Biserică. Eu aș adăuga însă că o asemenea biserică secularizată provoacă până și ateilor disperarea. Ei pot avea nevoie de ea pentru timpul prezent, pentru că le servește bine interesele, dar se vor confrunta cu o mare dezamăgire când și ei vor avea nevoie de prezența reală a Bisericii.
Astăzi există o tendință generală de a vedea Biserica seculară ca fiind mai utilă pentru nevoile sociale moderne. Aș adăuga că există o tendință crescândă de a adapta predicile și învățătura Bisericii la aceste nevoi sociale, la nevoile unei societăți care funcționează după repere antropocentrice, pentru că se teme de respingerea socială. Protestanții și, în general, „Bisericile” occidentale au căzut în această ispită și de aceea au răspândit multă deznădejde în rândul celor care caută terapia, al celor care caută adevărata Biserică pentru a se vindeca.
O Biserică care răstignește în loc să se răstignească, care trăiește în slavă lumească în loc de slava Crucii, o Biserică care cade în fața celor trei ispite ale lui Hristos în deșert, în loc să le biruiască, este o Biserică secularizată. O asemenea Biserică este menită să se acomodeze la o societate căzută și să rămână în această stare căzută; răspândește dezamăgire și disperare printre cei care caută ceva mai profund și mai substanțial. (…)
În concluzie, putem afirma că secularismul este cel mai grav pericol în Biserică. Este cel care falsifică duhul adevărat, atmosfera adevărată. Desigur, trebuie să repetăm că nu falsifică Biserica, pentru că Biserica este Trupul real și binecuvântat al lui Hristos, ci pe membrii acesteia. De aceea, ar fi mai potrivit să ne referim la secularizarea în rândul membrilor Bisericii.
Biserica este podoaba lumii, mila lui Dumnezeu față de omenire. Când, totuși, această podoabă a lumii este pătrunsă de așa-numitul duh secular, când creștinii, membrii Bisericii, în loc să aparțină acestei podoabe, în loc să devină lumina lumii, sunt inspirați de lume în sensul patimilor și devin lume, atunci experimentează secularismul. Acest secularism nu conduce la îndumnezeire. Este o perspectivă antropocentrică asupra vieții noastre. Biserica ar trebui să pătrundă întreaga lume și să o transforme, mai degrabă decât ca lumea să pătrundă în Biserică și să o secularizeze.
O biserică secularizată este complet neputincioasă și slabă în încercarea de a transforma lumea. Iar creștinii secularizați au eșuat la toate nivelurile“.
(din: Mitropolitul Hierotheos Vlachos, Secularismul, un cal troian în Biserică, Editura Egumenița, Galați, 2004)
