De ce mă vrei cu Tine, Doamne?!...
Cobor cu gându-mi în afund,
Puţin pios, urc iarăşi scara;
Mă trezesc din somn când uşa o deschizi,
Mă ridic, să nu m-afund; tulburat,
Cu talpa arsă şi lutul îmbrăcat cu spini,
Încerc să mă adun şi gândul
Nu mi-e pur, încerc să te ating şi
Gândul nu mi-e pur…

Cu roua-Ţi fină, tămâindă, cu
Faţa aur, faci să strălucească şi-a mea faţă…
Cu sare mă amesteci şi gura-mi –
Lapte acum, alungă vorbele deşarte,
Adună mierea din tulpini…
De ce mă vrei cu Tine, Doamne?
…eu, pământ, nedefrişat,
Mă urci pe treptele înalte, să-mi fie
Cald, să nu alunec…

…şi urc mereu dar, mai şi cad;
Pe scara-ţi spiralată mă zbat s-ajung
Cum peştele se zbate pe uscat…
Şi sufletul mi-e foc şi trupul plin de apă;
Sărăturile albe cărări virgine lasă
Urcându-Ţi scara şi, dau să fug…
Mă prinzi de mână, în jos să nu alunec
Şi-mi spui să urc…
Într-un târziu, când mă trezesc că mă scufund
Mă prinzi iarăşi de mână:
„de ce, cu Tine, tu mă vrei?!....”