Tu eşti Cel Ce eşti, iar eu nimic nu sunt
Făptură ne-nsemnată ce calcă pe pământ
Ce nu poate nimic să facă fără Tine
Şi nu poate s-aleagă ce este rău sau bine.
O, Doamne, azi sunt cu Tine şi-s tare liniştită
Şi văd totul mai bine chiar dacă-i zi posomorâtă
Îţi mulţumesc de toate, simt că plutesc de fericire
La toate-n jurul meu le răspândesc iubire.
Uit însă cum că asta-i numai de la Tine
Şi mă gândesc cumva că ai prins drag de mine
Şi ca şi cum ar fi o răsplată pentru ”buna mea purtare”
Mă-nalţ să zic aşa, că sunt ceva mai mare.
Când Domnul m-a lăsat să nu mai simt nimic
Eu nu Îl mai găsesc în rugăciune nici un pic
Şi sunt posomorâtă că El mă părăseşte
Şi nu îmi mai arată cât de mult mă iubeşte
Şi ce subţire e mândria în toată povestea asta a mea
Şi-aşa trece neobservată şi bag vina pe altceva
Însă în sinea mea asta-am descoperit
C-atunci când Îl simţeam pe Domnul m-am mândrit.
Acum când nu mai simt cred că nu mă iubeşte
Dar Domnul niciodată pe nimeni nu părăseşte
Şi cine sunt eu să-L simt sau nu în rugăciune
Că nici măcar nu eu mă rog, ci e a Domnului minune.
Căci El ştie de toate şi ne poartă de grijă nouă
Căci doar cu Voia Lui e soare afar' sau plouă
Şi nici un fir de păr nu cade fără Voia Lui
Nimic nu e al nostru , ci e al Domnului.
Adesea mă mândresc, judec pe cel de lângă mine
Mă minunez şi mă gândesc că eu sunt decât el, mai bine,
Dar ce vorbesc eu Doamne? că n-am nimic mai mult
Suflare am în mine, ca orice vietate pe pământ
Şi-acel vierme respiră cum l-a dat Dumnezeu
Şi printre toate vietăţile aşa respir şi eu
Nimic nu duc cu mine din ce agonisesc
Ba mai mult lucrurile ce le fac degrab se risipesc.
Şi îmi complic eu viaţa strângând din toate cele
Oricum ştiu că deplin nu mă pot bucura de ele
Doar Bunul meu Părinte e peste toate pe pământ
Şi-n aer, şi-n fiinţe, şi-n Cerul Său Cel Sfânt.
Îţi mulţumesc Doamne pentru tot ce îmi dăruiești
Că Tu mă ţii în viaţă şi că mă îngrijești
Şi fie voia Ta, o, Domnul meu, în toate
Nu voia mea care mă duce la păcate.
Ce mică sunt!
Maria Frandes