Sărut mâna,
Mulțumesc din suflet pentru gândul bun pe care mi l-ați trimis.
O să mă rog pentru asistentă și pentru cei în măsură să poată schimba ceva.
M-a liniștit nespus de mult mail-ul dumneavoastră pentru că, până să citesc mail-ul simțeam că sunt singură, dar acum știu că nu sunt și știu că mai sunt mame care vorbesc (cel puțin) despre ceea ce se întâmplă la Cuza Vodă (și nu numai). E important să se știe, iar mamele să fie conștiente de ce e firesc și ce nu, și să nu mai considere nefirescul firesc și invers.
Cred că neliniștea mea provenea și din faptul că, mie personal, mi se părea totul anormal si toată lumea mă privea ciudat. Mi se părea că sunt singura care gândește și face lucrurile altfel și asistentele chiar mă făceau să cred că eu sunt problema. Acum știu că nu e așa și o să spun mamelor care trec prin asta să lupte pentru dreptul pe care l-au câștigat în momentul în care au adus pe lume un copil (copilul lor și nu al spitalului sau al altcuiva).
Doamne ajută! Și încă o dată multe mulțumiri pentru răspuns!
Roxana Botez
Draga mea Roxana,
Și eu mă bucur și-ți mulțumesc pentru că ai ieșit din tăcerea care ne traumatizează chiar mai mult decât evenimentul. De ce? Pentru că trauma e adâncită de sentimentul neputinței. Când omul își asumă conștient și motivat suferința unui eveniment, acela poate fi dureros, tragic chiar, dar nu și traumatizant pentru că nu-l desființează ca persoană liberă măcar să înțeleagă ce se întâmplă.
Mulțumesc pentru că vrei să ne rugăm și pentru cei ce ne rănesc sau ne abuzează, cu știință sau fără știință că fac asta, fiindcă numai așa putem birui puterea răului. Rugându-ne dar și spunând NU anormalului care ne acuză pe noi că nu suntem normali. Și, mai ales voi, mamele, voi care dați naștere împreună cu Dumnezeu unui om nou, sunteți cele care știți cel mai bine ce este normal când iubești. Voi iubiți și voi aveți nevoie de dragostea celor din jur mai ales în acele zile speciale. Iată de ce avem datoria să ridicăm glas împotriva celor ce duc ura, disprețul, violența, nepăsarea și abuzul în chiar locul în care noul om întâlnește prima dată lumea aceasta!
Să-i povestești copilului tău că acea tanti care i-a turnat laptele acela neadevărat pe gât nu este un om adevărat, ci o biată făptură rănită și bolnavă care are nevoie de iertare și de ajutorul lui Dumnezeu ca să se vindece de răutate și neștiință. Dar până atunci are nevoi să fie ajutată să nu mai lucreze acolo.
Copilul tău va înțelege și va putea să depășească trauma pe care a trăit-o atunci. Dar să-i dai explicațiile de care are nevoie, povestindu-i cu voce calmă și blândă, ce ai să-i spui. Dacă simte revolta și furia ta, își va însuși doar aceste sentimente și evenimentul va rămâne în memoria lui ca o traumă.
Cu dragoste și rugăciune și respect,
Maica Siluana