În noapte,
pasul Tău sună ciudat,
are zgomot de vis adormit
spre răsăritul pe care îl aștept şi-l ating.
Înainte de miezul nopții
se rup zidurile de taină,
lasă loc smereniei din camera caldă
cu miros de pâine din cuptorul încins.

Muntele se apropie încet,
casa mea se înalţă timid pe muşchii pământului,
răsuflarea pătrunde umbrele sfinte
ale îngerilor savanţi,
goi de risipă,
plini de putere.

Mă las pe umărul luminii,
luna se zgârceşte să-mi arate forma ei plină.
Aş vrea să simt gustul mărului,
să mă urc pe o rază galbenă şi,
nepământeană,
să mă pierd către El.
Simt totul.
Sunt încă vie!