Pocăința este schimbarea vieții

Pace și bucurie vouă de la Domnul, căci pacea și bucuria sunt cele mai de seamă bogății ale lumii acesteia și ale lumii celeilalte. După aceasta tânjim toți. Putem să avem tot ce ne dorim aici pe pământ, dar să nu avem pace și bucurie. Iar pacea vine din izvorul păcii, de la Domnul. Când Domnul S-a întors la ucenicii Săi, când aceștia au închis ușile de teama iudeilor, primul lucru pe care l-a spus a fost: „Pace vouă!”.

Domnul vă va dărui pace dacă vă împăcați și vă întoarceți către binele absolut, iar binele absolut este Dumnezeu. El vrea să avem o calitate dumnezeiască, smerenia.
Oriunde domnește smerenia: în familie, în societate, acolo se sălășluiește pacea și bucuria.

Tot binele și tot răul izvorăște din gânduri, căci noi suntem un aparat gânditor. Avem influență chiar și asupra lumii plantelor, căci și (deoarece și) lumea plantelor are un sistem nervos. Toate așteaptă pace, mângâiere și dragoste.

Pocăința înseamnă schimbarea vieții. Omul trebuie să se ducă la preot sau la aproapele său și să îi spună ce îi tulbură pacea. Dat fiindcă (Deoarece) aproapele nostru participă (împărtășește) la suferința noastră, noi dobândim mângâiere și putere.  Dacă ne întoarcem la Izvorul vieții, Domnul ne va da putere să întărim înlăuntrul  nostru gândurile binelui desăvârșit, căci gândurile, dorințele bune aduc pace și mângâiere pretutindeni. Trebuie să ne schimbăm.

Gândurile noastre ne influențează nu numai pe noi, ci și tot ceea ce ne înconjoară. Trebuie să răspândim gânduri bune. Domnul poruncește să-i iubim pe vrăjmașii noștri, nu pentru ei, ci pentru noi înșine. Trebuie să iertăm totul din inimă. Când iertăm totul din inimă, totul este iertat. Noi suntem părtași la pace, atunci pacea naște bucurie și mângâiere în toți cei din jurul nostru. Toți simt gândurile noastre pașnice și liniștite.

Când stăpânul casei este împovărat de griji privind familia nimeni nu are pace nici liniște din pricina gândurilor lui, nici măcar copiii mici, care cresc. De aceea cei
care cârmuiesc căminul trebuie să se încredințeze Domnului, să I se roage, și să priceapă că Domnul este Atotputernic, că El ne aduce mângâiere.

Trebuie să iertăm din inimă totul. Pacea lăuntrică nu poate fi păstrată atâta timp cât conștiința noastră este mustrată de ceva. Trebuie să împăcăm conștiința. Trebuie să iertăm pe toți din inimă. Fără aceasta nu există pace lăuntrică. Domnul va da har. Acesta este putere dumnezeiască care lucrează pretutindeni, mai cu seamă în sufletele care caută pe Domnul, Izvorul vieții. Pacea lui Dumnezeu se răspândește pretutindeni.

În Vechiul Testament este scris: Fiule, dă-mi inima ta. Domnul este singura mângâiere și Îngerilor și Sfinților și tuturor celor care Îl caută. El singur este Nesfârșit. Profesorul este distrat. El este așa cum este. Roagă-te lui Dumnezeu să trimită îngerii săi buni și profesorului și ție. Dacă îți iubești profesorul atunci vei răspunde cu ușurință și vei primi nota ca atare. Când profesorul și elevul se împacă, între ei nu mai este război.

Nu avem pace dacă ne războim prin cugetul cu părinții noștri. Duhurile rele caută ca noi să greșim cu orice preț față de părinții noștri. Atunci ei (câștigă, capătă) dobândesc putere asupra noastră, iar noi credem că altcineva este vinovat. Multi înțeleg asta și își îndreaptă gândurile. Eu spun asta neîncetat – unii înțeleg, iar alții devin încă și mai mândri. Primim ceea ce dăm.

Sfinții Părinți spun: Seamănă dragoste și dragoste vei secera. Seamănă pace și pace vei culege. Este cu neputință să dobândim pacea dacă suntem plini de pizmă și răutate. Dacă nu te vei slobozi de această însușire (trăsătură) malefică cum vei intra în veșnicie? Numai Domnul ne poate schimba. Duhul se leagă (se unește cu gândurile) de gânduri. Care ne este însușirea caracteristică aici, astfel vom trece și în veșnicie.

Trebuie să fim pașnici. Este mai bine să înduri vătămare, decât să provoci. Dacă vom răbda jignire Domnul ne va da putere și pace. Dacă nu vom răbda jignirea, conștiința nu ne va da pace. Conștiința este judecata dumnezeiască.

Noi putem să facem orice, dar nu vom avea nici pace nici liniște. Trăsătura de caracter este temelia trecerii în veșnicie. Dacă suntem pașnici și liniștiți, vom merge în rând cu sfinții și îngerii. Pe aceștia Domnul i-a răsplătit, dăruindu-le harul, iar în sufletele acestea nu se găsește nici o trăsătură din lumea aceasta. Poate fi jignit, iar nu se vatămă. Poate fi lovit și nu se mânie, căci sufletul lui este călăuzit de Sfântul Duh.

Sfântul Serafim de Sarov a fost întrebat : Care este telul vieții creștine? Întoarcerea în sânul Părintelui Ceresc. Noi tulburăm pacea. Domnul ne lasă cu gândurile noastre - iată suferința noastră. Nu există putere care să poată birui mila Domnului. De aceea mucenicii nu au simțit dureri, iar dacă au simțit, au fost mângâiați de Domnul cel Blând. Când harul Sfântului Duh luminează sufletul acesta nu mai simte durerile (suferințele).

După Domnul nu avem bine mai mare decât pe părinții noștri. Domnul spune: Eu sunt Cel care zămislește pruncul în pântecele maicii sale. Părinții sunt armă în  mâinile Domnului. Domnul a binecuvântat (blagoslovit) căsătoria. Este nevoie de timp pentru a înlocui pe toți acei îngeri căzuți care s-au alăturat Satanei, iar Dumnezeu este și Dumnezeul lor, al duhurilor rele. Acestea sunt ființe deosebit de inteligente, dar ele nu-și pot găsi pacea și liniștea (nu au pace și liniște).

Noi trebuie să căutăm mângâiere de la aproapele nostru, fiind creați limitați de spațiu și timp, neputând să dăm infinitul căutăm nemărginitul. Căutăm (Dorim) pace, bucurie nesfârșită - totul nesfârșit. Dar semenii noștri nu ne pot da totul. Toți suntem limitați și suntem în permanență în luptă cu gândurile rele, căci duhurile rele sunt pline de ură (dușmănie).

Domnul caută (privește) dacă noi dorim din inimă ca El să ne ajute. Auzim multe cuvinte despre pilde frumoase de viață și cum trebuie să-l îndrumăm pe aproapelesă facă aceasta. Dar, oare, vom putea să înfăptuim (realizăm) acestea?

Vedem cum omul pașnic, liniștit iartă și rabdă totul. Această pildă ne rămâne pentru veșnicie, căci și noi dorim să dobândim aceasta. Cum? Ne întoarcem către Binele Absolut, cu inima, gândurile și întreaga noastră ființă. Ne unim în Dragostea Absolută cu Creatorul nostru. Trebuie să petrecem în rugăciune neîncetată. Trebuie să
rugăm pe Maica Preasfântă, pe îngeri și Sfinți să îi iubim tot atât de puternic, căci atunci vom fi fericiți și aici și în veșnicie. Dumnezeu este iubire și fericire, care umple pe tot cel ce Îl caută.

Cum sunt gândurile care ne preocupă la fel ne este și viața. Dacă avem gânduri pașnice și liniștite atunci avem pace. Dacă ne muncesc gânduri negative atunci suntem tulburați. Căutăm ajutor la părinți și când îi rugăm inima lor de părinți se jertfește și ne fac ceea ce este bine pentru noi.

Energia lui Dumnezeu lucrează pretutindeni, iar mai cu seamă în acei oameni care s-au întors la Domnul. Dumnezeu este pace, mângâiere și bucurie tuturor. De aceea vă dorim pace și bucurie de la Domnul.

Părinții au mare putere asupra părinților lor. Dacă sunt buni sau răi de ei depinde și ei vor răspunde pentru asta. Multa suferință este în lume din pricina necinstirii părinților.

Tatăl meu a fost un om foarte bun. M-am gândit că ar fi trebuit să investească mai mult în mine. Sunt peste măsură de sensibil. M-am născut în 1914. N-ar fi trebuit să am astfel de gânduri față de tatăl meu. Nu contează faptul că eram un copil isteț. Nu am văzut că eu mi-am distrus viața. Când ar fi trebuit să realizez ceva s-a întâmplat nenorocirea (necazul). Doctorii au spus: Nu va trăi mai mult de cinci ani. Aveam o boală gravă de plămâni. Am dorit să-mi închin viața Domnului, așa că
am plecat la mănăstire.

Domnul va deschide calea cea mai bună copiilor. Domnul va ierta. Domnul este milostiv. Dacă ne rugăm la Dumnezeu pentru ei, este imposibil ca această rugăciune să nu aibă influență asupra lor. Gândurile sunt o forță uriașă. Ni se deschide de îndată cale și ni se dă semn.

Un monah din vechime se ruga la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu să îi arate ce înseamnă să fii monah, iar Preasfânta Maică i-a grăit: Monahul este rugător pentru toată lumea (lumea întreagă).

Dacă ne luptăm în cugetul nostru cu profesorii și părinții nu va fi bine.

Domnul se întristează pentru făptura Sa care suferă atâta, dar în zadar dacă nu vrea să se pocăiască. La Sfântul Antonie a venit un bătrân și îi spune că este mare păcătos și că a păcătuit mult.
- Vreau să îmi spui dacă există pocăință pentru mine.
- Mă voi ruga la Domnul să-mi descopere, iar tu să vii săptămâna următoare. Domnul i-a descoperit.
- Știi cine este bătrânul acela?
- Nu știu!
- Este satana.
- Vrea să audă de la mine dacă există pocăință.
- Există pocăință. El este duh și se mișcă neîncetat. Trebuie să stea într-un loc trei ani îndreptat către răsărit și să se roage astfel: Iartă-mi Doamne preamulta mea răutate.
Bătrânul s-a întors după o săptămână.
- Ai întrebat despre mine?
- Da! Trebuie să stai trei ani îndreptat către răsărit și să te rogi: Doamne iartă-mă preamulta mea răutate.
A țopăit într-un picior pentru că știa că nu vrea să se pocăiască. Nu există păcat care să nu poată fi iertat. Nu există păcat care să biruie mila Domnului.

Sfinții Părinți au fost interesați să cunoască ce înseamnă hula împotriva Sfântului Duh și au primit răspuns. Hula împotriva Duhului Sfânt este stăruința în nepocăință și împotrivire față de adevăr. În zadar îi spui cuiva că Dumnezeu este prezent pretutindeni și că este Dătător de viață, dacă acela nu vrea să audă.

Este nevoie să ne pregătim inima să se unească în Sfânta Împărtășanie cu Domnul. Postul este necesar pentru smerenia trupului, căci atunci când trupul se smerește se smerește și sufletul. Biserica a rânduit cum trebuie să postim. Trebuie să ne pregătim inima. Putem să nu mâncăm nimic, dar inima să ne fie plină de ură și nelegiuire. Cum să primim Sfânta Împărtășanie dacă nu putem răbda o persoană? Vom primi Sfânta Împărtășanie, dar nu spre mântuire, căci am păstrat în noi însușiri diavolești, care sunt rele.

Postul este pregătire pentru o inimă smerită. Sfinții Părinți spun: „Acela care nu face ascultare, în zadar postește și se roagă la Dumnezeu. Ascultarea este mai mare decât postul și rugăciunea. Când eram tânăr nu înțelegeam învățăturile (povețele, sfaturile) Sfinților Părinți, dar mai târziu am văzut că este întocmai cum spun ei. Cine nu-și smerește inima și nu și-o curăță de gânduri rele, în zadar postește.”

Domnul este întreg iubire și bucurie. Trebuie să ne pregătim inima să fie blândă, smerită, altminteri luam Sfânta Împărtășanie spre osândă și nu spre mântuire. De aceea ne și rugăm: Împărtășania să nu ne fie spre osândă, ci spre mântuire.

Cine merge prin mănăstiri să vadă monumente, arhitectură, frescele, se va întoarce acasă cu sufletul gol. Însă, dacă este un suflet evlavios, dacă va merge în pelerinaj pentru sufletul său, ca să dobândească pace, mântuire, se va întoarce plin de mângâiere.

Părintele Tadei de la Vitovnita

Sursa:
http://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/pocainta-este-schimbar...