Experiența iubirii față de Dumnezeu sau față de o altă ființă umană modifică timpul și spațiul.

Versiune tiparTrimite unui prieten
Pr Dumitru Stăniloae
Experiența iubirii față de Dumnezeu sau față de o altă ființă umană modifică timpul și spațiul. Există un fel de relativitate a spațiului și timpului în raport cu inima conștientă a omului.Timpul și spațiul rămân în acord cu natura pe care Dumnezeu a creat-o pentru ele. Dar se metamorfozează în funcție de conștința spirituală a ființei umane. La toate popoarele, cultura este expresia acestei metamorfoze pe care ființa umană o operează în spațiu și în timp. Întrupându-Se, Dumnezeu Însuși Și-a asumat această modalitate de transformare de către existenta umană a spațiului și timpului create de El.
 
Timpul este în strânsă legătură cu nevoia noastră de creștere. Creștem în timp pentru că am fost așezati de la început în desăvârșirea unirii cu Dumnezeu. Suntem așezați în existență spre a fi desăvârșiți în ființa noastră și, în cele din urmă, spre a fi consolidați într-o bunătate și fericire veșnică în Dumnezeu.
Timpul este posibilitatea creșterii noastre în Dumnezeu. Această creștere depinde de un progres în dialogul cu Dumnezeu; ea se înfăptuiește într-o legatura iubitoare cu El. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că avem nevoie de timp pentru a crește în dialogul cu Dumnezeu, în iubirea față de El, pentru a ne umple de Dumnezeu fără a ne confunda cu El în această iubire.
 
Și lumea are nevoie de timp, pentru că lumea și umanitatea progresează împreună. Omul poartă cu el lumea. Lumea devine atunci ceea ce devine el însuși. Se umple de frumusețe pornind de la atitudinea spirituală a omului. Lumea devine atunci ceea ce devine el însuși. Se umple de frumusețe pornind de la atitudinea spirituală a omului. Lumea nu este desăvârșită, dar nu poate înainta spre desăvârșirea ei fără om.
 
Timpul este intervalul care durează între chemarea lui Dumnezeu adresată iubirii noastre și răspunsul nostru la iubirea lui Dumnezeu. E timpul răspunsului omului.
 
E un interval de depășit, de parcurs, un interval care se poate micșora tot mai mult la chemarea lui Dumnezeu."
 
Doamne Iisuse Hristoase, toți acești ani am trăit în trândăvie și nepăsare. Dă-mi timp să mă întorc în sfârșit la Tine și să răspund iubirii Tale. Arată-mi dragostea și milostivirea Ta spre mine smochinul neroditor!
 
Timpul ne este dat pentru a raspunde lui Dumnezeu și oamenilor. Șovăim însă: "Să răspundem sau nu lui Dumnezeu și oamenilor? Adeseori nu răspundem chemării oamenilor. Nu-L vedem îndată sau niciodată pe Dumnezeu în oameni. Egoismul nostru ne împiedică să răspundem de îndată nevoii de iubire a celuilalt. Eu, aștept. El așteaptă. Timpul se prelungește. Mă plictisesc."

 

(Din Mica Dogmatică vorbită, dialoguri de la Cernica, Dumitru Staniloae, Marc-Antoine Costa de Beauregard, Ed. Deisis, Sibiu 2007)

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar