Victor Munteanu
Pelerinul stă pe butuc împărţind tăcerea la vrăbii
gândurile îi navighează prin vinerea bătută în cuie
şi el se odihneşte la umbra cuvântului bun.
Neclintit în văzduhul curat ca iubirea de semeni
un stejar se justifică în faţa câtorva ciori.
Cu vorba umblată din poartă în poartă
pelerinul îşi şterge fruntea cu o bucată de cer
şi numai toamna îi trece prin suflet
şi iese afară plină de datorii.