Nu pot să cred că toate suferințele din familie sunt daruri de la Dumnezeu

Versiune tiparTrimite unui prieten
Am observat că Sfinții Părinți vorbesc foarte mult despre necazuri și suferințe și că acestea nu sunt rele, ci sunt numite chiar daruri de la Dumnezeu și că ar trebui să le trăim  cu bucurie. Eu am suferit foarte mult în familia mea și întotdeauna am crezut că este rău tot ce mi s-a întâmplat în familie. Nu pot să cred că toate suferințele din familie sunt daruri de la Dumnezeu. Nu cred că Dumnezeu a vrut să trec prin toate acele dureri.
Maria
 
Draga mea Copilă,
Mulțumesc, e foarte important ce-mi scrii și, ca să înțelegi cât de cât această mare taină a pedagogiei divine prin necaz, e nevoie să iei aminte la  deosebirea dintre: 
  1. „Tot ce ți s-a întâmplat în familie” și
  2. „Toate suferințele din familie” .

Tot ce ni se întâmplă în viață este o înșiruire de evenimente declanșate de comportamentul nostru liber - deși determinat de atitudinea noastră față de Dumnezeu și de viață. de credințele, valorile, patimile, dependențele noastre. Dumnezeu nu a vrut și nu vrea ca omul să aleagă astfel de atitudini și să trăiască în negura patimilor ucigătoare de suflet și chinuitoare pentru om, mai ales pentru copii. Dar El nu vrea nici să desființeze libertatea omului. Ar însemna să-l ucidă deîndată ce acesta alege să facă răul. Dar asta n-ar mai fi iubire. Atunci, ce face? Îi respectă libertatea ajutându-l să simtă că e pe o cale greșită care nu duce la Viața după care tânjește inima lui. Această simțire este durerea și ea ne produce suferințele despre care vorbeșt. 

Toate suferințele din familie sunt suma chemării lui Dumnezeu la pocăință, la părăsirea căii patimilor. Nu toți aud și înțeleg acest strigăt și se revoltă pe Dumnezeu. De fapt ce ar dori aceștia? Să trăiască pătimaș fără durere. Să moară fără durere. Să ajungă în iad fără nici o pregătire, fără nici un avertisment. 
Dar iată că toată suferința din familia ta a găsit „o ureche de auzit”, a găsit urechea inimii tale! 
Iată, tu ai ales Calea Domnului și a bucuriei sfinte!
Iată cum acea suferință e darul lui Dumnezeu!
 
Ce zici?
Cu drag și înțelegere și binecuvântare  
Maica Siluana
 

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar