Îmi este frică Doamne, frică de bucuria ce ţâşneşte din fiecare rând citit din cartea părintelui Zaharia. (Am cumpart-o azi, cea cu bucuria cea dintâi, ezitând parcă până acum să o răsfoiesc, ştiind prea bine dulceaţa cuvintelor de care parcă-mi este aşa de frică).
Ne dai atâta nebunie, Doamne !
Şi cuvintele acelea n-ar fi avut nici un înţeles fără lucrarea ce am avut-o prin binecuvântata ocazie de a fi aproape de Maicile Rafaela şi Siluana.
Am fugit şi eu o vreme de toată nebunia asta de a fi cu Tine. De a lucra atent temele, de a face sesiunea 8, o vreme până şi de mine însămi prin ruperea de rugăciuni şi conduita aparent banală, dar care mă ţine vie în legătură cu Tine. Şi ai îngăduit şi am avut nevoie să fiu şi eu un fiu risipitor că să mi se facă dor de Tine.
Şi da, mi s-a făcut dor, şi este dor de Tine în fiecare durere aparent colosală, ce îşi are dedesupt dorinţe lumeşti şi iluzii despre cum ar fi mai bine. Şi loviturile alea de copil răsfăţat, cu fundul de pământ că eu vreau acadele când Tu îmi dai Trupul şi Sângele Tău e tot dor, şi culmea! Ştii, îngădui şi rabzi.
Să fii nebun aşa, în sensul bun, se poate doar în mănăstire? Căci nu simt că vreau asta, dar mi-e dor de Tine Doamne! Mă ţii ca un magnet şi mă împotrivesc şi vreau vrerea minţii mele. Mi-e ciuda, şi mă răzvrătesc şi nu vreau aşa. Nu vreau, nu pot, mă blochez...
Păi nu... că deja ştiu răspunsul Doamne! Să fiu, să fiu prezentă în ce fac, să Te chem şi să Îţi mulţumesc este a fi cu Tine. Doamne, bucură-mă şi pe mine că-s bolnavă de nemulţumire! Dar nu pot, Doamne, nu pot să Te iubesc, nu ştiu, vino Tu.
Doamne, Îţi mulţumesc pentru darurile acestui an şi că ai fost cu mine chiar şi când, cu atitudine de aroganţă m-am întors cu spatele căzând în mulţumirea de sine. Ai fost acolo prin conştiinţă, duhovnic şi maică.
Acum sunt singură, aud gălăgia pereţilor de prin vecini, Doamne, binecuvintează-i pe vecini.
Nesiguranţa, foşnetul din biserică al băbuţelor cu lumânări, forfota, oglindesc cumva şi golul meu pendulant între neştiinţă, frică şi întrebări.
Vino Doamne, umple golul ăsta, şi dă-mi seninătate!
Georgiana Cazacu
Copila mea dragă,
Golul de care fugi e plin!
E locul în care Domnul a venit şi vine şi va veni mereu.
E locul în care te aşteaptă pe tine să intri!
Ţi se pare gol pentru că îl percepi din afară, din „foşnetul” şi „forfota” care oglindesc fuga ta!
Curaj! Aruncă-te în acel gol şi vei simţi îmbrăţişarea braţelor părinteşti ale Domnului şi te vei umple de prezenţa Lui iubitoare!
Altă Cale nu există pentru dorul inimii tale!
Cu drag şi rugăciune şi binecuvântare,
Maica Siluana