Așa cum trupul se hrănește trupește cu hrană din pământ și trăiește, tot așa sufletul credincios și vrednic se hrănește duhovnicește cu hrană cerească din Duhul cel dumnezeiesc și trăiește viață duhovnicească. Iar dacă nu poate sufletul acela, din pricina pornirii spre patimi și din pricina aplecării spre mai rău, sau din pricina slăbiciunii minții, sau din vreun rău obicei, sau din necredință, să primească hrană duhovnicească, multă întristare are Hristos, mult pătimind pentru el, ca să-i dea lui hrana cerească a Duhului.

Căci așa cum trupul care nu se împărtășește de hrana cea din pământ moare și piere, tot așa și sufletul care nu mănâncă pâinea cerească este mort și se pierde de la Duhul cel dumnezeiesc al vieții.

Așa cum vulturul sau altceva care zboară pe înălțimi zboară de pe pământ cu multă silire, dar când ajunge la înălțime este în multă liniște și tihnă și negrijă, așa și sufletul, luând aripile Duhului, mai întâi se luptă cu vrăjmașii lui și se silește ajutat de aripile cele de sus. Dar când zboară pe înălțimi sau este covârșit de mărimea și bogăția harului, fără de grijă și fără de frică se odihnește în văzduhul dumnezeirii. Dar dacă pasărea cade pe pământ este apăsată de toți, fie de fiare, fie de oameni. Căci firea aripilor este ca pe pământ să fie nelucrătoare – așa și sufletul, întărit de Duhul Sfânt, dacă se mișcă în văzduhul Duhului de sus, fără frică și fără grijă este. Dar dacă se ocupă cu cele pământești și cu împrăștieri și legături, atunci cu ușurință este prins de duhul întunericului și de fiarele puterilor potrivnice. Căci firii Duhului Sfânt nu îi place să urmărească lucruri pământești și materialnice.

Sfântul Macarie Egipteanul

Traducere: monahia Paraschiva Enache