Căsătorie

Versiune tiparTrimite unui prieten

Sărut-mâna, maică dragă!

Am o întrebare și eu. Sunt împreuna cu soțul meu de 5 ani și de 2 ani avem o fetiță. Problema e că de atunci nu ne mai înțelegem bine și din partea mea a dispărut dragostea. Stau cu el pentru fetiță și pentru că e păcat să divorțez. ...dar plâng zilnic și sunt tristă... nu mai sunt fericită de mult. Ce să fac? Cum să procedez? Asta e crucea mea... o
duc pănă la capăt? Vă mulțumesc!

Daniela

Din păcate, de multe ori se întâmplă ca la nașterea primului copil, soţia să se îndepărteze de soţul ei, devenind exclusiv mămică. De asemenea, se întâmplă ca soţul să nu ştie să devină tată şi, în felul acesta, să simtă frustrare, care să se manifeste în familie prin răcire sau certuri. Acum e momentul să te converteşti, să-ţi îndrepţi inima cu toată puterea către Dumnezeu, cerându-I să te reînveţe să fii soţie, nu doar pentru ca fetiţă ta să aibă un tată, ci pentru ca fetiţa ta să aibă o familie şi pentru ca tu să fii fericită, voi să fiţi fericiţi. Copiii se hrănesc atât cu dragostea părinţilor pentru ei, cât şi cu dragostea părinților între ei.

Faptul că nu mai eşti fericită nu e cruce, ci păcat. Roagă-te, spovedește-te, împărtăşeşte-te şi cere Domnului să ridice de la tine acest păcat. Sileşte-te să-ţi iubeşti soţul. Începe prin a-l binecuvânta cât mai des în mintea ta, prin rugăciunea pentru soţi şi să citeşti Acatistul Sfântului Arhanghel Rafail. Apoi renunţă la ceartă, la cuvinte grele.

Şi nu în ultimul rând pune în tot ce faci în casă binecuvântare şi dragoste, dacă n-ai, cere de la Dumnezeu: Doamne, dă-mi dragoste acum!

Aştept cu drag noutăţi despre voi. Dumnezeu să te binecuvânteze!

Maica Siluana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar