Doamne ajută, măicuță dragă.

Da, a trecut o săptămână și sunt deja schimbări. 

Una din ele e la locul de muncă. Se vorbește despre mutarea mea la un alt birou. 

Alta, moartea unei cunoștințe. 

Altfel a devenit și comportamentul meu la rugăciune. Maică dragă, plâng la rugăciune. Vorbesc puțin sau deloc(mai degrabă tac la rugăciune). Se face liniște și deodată începe să mi se încălzească inima și de la inimă tot corpul. Când se termină plânsul, nu știu decât că am vorbit cu Dumnezeu, dar ce am vorbit, nu îmi amintesc. Poate e suficient pentru acum. Să dea Dumnezeu să pot asculta plânsul inimii mai des. Alteori îmi bate inima în piept puternic... parcă bate cu pumnul voind să iasă afară. (Ciudată senzație). Alteori, o simt dansând. E un dans interior care mă armonizează cu totul.

Și încă o schimbare este raportarea mea la una din situațiile în care de obicei nu reacționam așa: M-a sunat tata într-o zi să mă întrebe ce fac fiind mort de beat. I-am zis bine și i-am închis telefonul în nas. După o oră, l-am sunat și i-am cerut iertare. El abia vorbea dar a zis așa: „Sunt părintele tău. Părintele tău îți iartă tot că de aia îți sunt părinte.” Mi-au dat lacrimile si am simțit o comunicare cu el la un alt nivel. De la inimă la inimă. Nu știu dacă ați trecut vreodată prin asta dar e o senzație foarte plăcută. Să poți vorbi fără cuvinte. Un simplu „tati, iartă-mă" deschide inimi.

Cam asta am trăit în ultima săptămână.

Continui cu temele pentru seminar.

E.