Dragă măicuță bună, știu, știu că am ajuns la finalul sesiunilor Seminarului iertării. Am înțeles multe pe calea vindecării inimii mele. Una din ele e că am înțeles că îmi lipsea lămurirea. Alta, că iertarea durează toată viața.

Duminică la Liturghie, pe cât de tare m-am încălzit, pe atât m-am simțit aproape de El, de Maica, de sfinți și-mi vine și să plâng cât e de blând și milostiv cu mine cerându-mi un singur lucru: Să-L iubesc așa cum ne iubește El pe noi.

Așa cum cerea și sesiunea 8, m-am așezat în fața Lui, pe un scaun din biserică; am cerut mijlocirea Maicii, a sfinților protectori și a îngerului păzitor. Am început să respir. Încet-încet mi s-au încălzit coloana și pieptul. Dintr-o dată întreg corpul ardea ca focul. I-am oferit durerea mea și o parte din amintirile neplăcute (cu gânduri, simţiri, sentimente, dorinţe, nevoi, temeri de nesuportat) şi L-am chemat să vină să le prefacă cu harul Său, cum știe El, în „ale Sale”, în bucurie. Și, când harul s-a pogorât, ochii mei au văzut o lumină împrăștiată, dar plăcută la vedere în toată biserica și suportabilă (în sensul că nu ardea). Am vorbit cu El în liturghie. M-am dus în altarul din inima mea, și acolo L-am întâlnit pe Hristos. Hristos, măicuță, HRISTOS! Hristos unit cu sufletul meu. Mintea unită cu inima. Mirele cu mireasa. Nu mai aveam nici o durere. Eram într-o stare de beatitudine și mi s-au umezit ochii. Parcă pluteam.

La revenirea cu picioarele pe pământ, mă durea un pic spatele și eram beată de cap, năucită. Nu mă puteam concentra la nimic din afară, dar îmi venea să râd. Am binecuvântat. Acum eu eram cea împrăștiată, precum a fost lumina în biserică. Niciun chip de om nu-mi era familiar. Am zis suspinând „Doamne” și am zărit chipul IPS Ioan, Mitropolitul Banatului (participa la slujba liturghiei). Apoi chipul unui tânăr care mi-a picat cu tronc. În rest, era un fel de ștergere înăuntrul meu. Tot ce era vechi, nu mai era. Îmi aminteam oameni, dar nu îmi aminteam ce simțisem în trecut pentru ei... ce simțeam acum era milă. Milă pentru ei și pace pentru mine. Acum știu, am aflat ce înseamnă „pacea Mea o dau vouă”. Pacea Lui mi-o dăduse și mie.

Maică, pare că noi trăim două vieți într-una, aici pe pământ. Una în lume, cu oamenii - pământească, și una în cer, cu Dumnezeu - dumnezeiască.

Acum, scriindu-vă, înțeleg că la liturghie am simțit pe pielea mea îndumnezeirea primilor oameni (până să mânance din pomul cunoașterii binelui și răului), și e crunt.

E crunt să simți gustul veșniciei și al sfințeniei, și să încerci să fii același om. Nu mai poți. E crunt să guști îndumnezeirea, bucuria, dulceața ei, într-un trup de pământ și să fii vechiul om. Am gustat-o și bine spuneați că „inima nu va uita niciodată gustul acestei bucurii”.

Cum vor fi restul zilelor mele de acum înainte? Nădăjduiesc că nu vor mai fi la fel. E greu să trăiesc „la fel”. Gândesc și simt că am primit o a doua șansă la viața veșnică. Minune? Nu cred în minuni. Cred întru-Unul Dumnezeu, în Sfânta Treime și-n sfânta Sa Biserică sobornicească și apostolească, pentru că fiecare suspin și fiecare „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluiește-mă” mă deschide milei și bunătății Sale fără margini.

Înaintarea pe Cale e grea, e crucea noastră, și nu se termină niciodată cât timp suntem pe pământ. Dar merită. Merită. Doar prin ea ne putem întoarce la Dumnezeu, la fața către față, la paradisul pierdut. Căci astfel sufletul se va cunoaște pe sine, prin ea, și va ajunge desăvârșit.

Închei această ultimă sesiune a seminarului cu un citat din Corinteni care mie îmi place foarte mult și rugând pe Dumnezeu să vă dea multă sănătate și pe Maica Domnului să vă ocrotească mereu.

„Când eram copil, vorbeam ca un copil, simțeam ca un copil, judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, față către față. Acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaște pe deplin, precum am fost cunoscut și eu. Și acum rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea”.

Cu drag mult și recunoștință,
EG