Dragă maică,
Am două întrebări:
De multe ori mă tulbură, și aș vrea să îmi dați un sfat, legătura dintre gând și împlinirea lui. Această „manifestare” nu are nevoie de Dumnezeu? Cum să o văd mai bine ca să nu mă tulbure? Ca parte din împreună creație, eu și Domnul, eu fac partea mea și Domnul restul? Nu pare să existe știință pentru smerenie, nu e interes!!!
Personal mă tulbură să văd cît de închistată sînt în dependențe de sentimente și condiționări și mă aruncă în deznădejde de multe ori.
Despre rugăciune: am observat că după ce mă rog mai mult, cu Doamne Iisuse, cobor într-o stare proastă, mă fragmentez, văd toate în negru, presupun că sunt atacuri, dar eu le simt la nivel personal ca: nu ești în stare de nimic, începi multe și nu faci nimic, etc.; această nevoie de a face nu îmi dă pace, și nu știu cum să mă descotorosesc, că nu mă lasă să „aud” clar voia Lui și să fac ceea ce El îmi cere. Mă rog: Doamne, știi că vreau să mă las în mâna Ta, dar uite că nu o fac. Așa, cumva... mă simt chinuită și știu că nu e de la El.
Corina
Draga mea Corina,
Dumnezeu l-a făcut pe om ca „inel de legătură”, atât între lumea văzută și cea nevăzută, având în ființa sa elementele lumii materiale din cosmos și sufletul nematerial asemenea îngerilor. În același timp, omul a fost făcut inel de legătură și între lumea creată (văzută și nevăzută) și Creator prin energiile necreate. În acest din urmă rol, omul este un adevărat „transformator”: el primește energia necreată, harul, de la Dumnezeu prin mintea sa (nous) care apoi generează, alimentează gândurile și faptele care se întrupează în realitatea noastră. Dacă omul nu-și conectează mintea la Dumnezeu va primi energii create de la duhurile întunericului și le va transforma pe acestea în gânduri, apoi fapte, influențând realitatea.
Soluția pentru ieșirea din suferința despre care vorbești este conectarea la Dumnezeu prin Sfintele Taine și „metabolizarea” harului primit, prin rugăciune. Astfel, în toate ale noastre, fizice și psihice, vor fi penetrate, transfigurate de har și vor deveni duhovnicești. Deci, partea ta constă în a-I pune la dispoziție lui Dumnezeu ale tale: minte, sentimente, simțiri, pentru ca ele să se transfigureze, să se înduhovnicească și în acest fel să schimbe realitatea - și lăuntrică, și exterioară.
Faptul că după ce te rogi mai mult „cobori” într-o stare proastă este semnul unei rugăciuni bune. Este dovada că harul a pătruns în „cotloanele” tale proaste pentru a le vindeca. Ele sunt în tine, au fost ținute în întuneric și acum tu ești chemată să le oferi lui Dumnezeu, să le oferi harului pentru a le vindeca, pentru a le transforma în stări bune.
Apoi, atacul „nu ești în stare de nimic” îl poți folosi foarte bine pentru această lucrare spunând: da, Doamne, fără Tine nu sunt în stare de nimic. Vino Doamne, mulțumesc, Doamne, că vii”. Desigur, dacă nu te înduri să te lași în mâna Lui, înseamnă că mai vrei să „tragi o dușcă” din băutura tare a împotrivirii și rătăcirii.
Dar eu am mare încredere în dorul tău de Domnul și știu că vei birui cu El, în El, cu mare mila Lui! Fii binecuvântată!
Cu dragoste și rugăciune,
Maica Siluana