Dragă Maica Siluana,
Citesc de o vreme răspunsurile la întrebările de pe site și de multe ori găsesc exact ceea ce îi trebuie sufletului meu - vă mulțumesc pentru asta!
Dar eu tot sunt încă îndoită, îmi doresc să cred în Dumnezeu și să trăiesc o viață cu adevărat întru Hristos, însă mai am până acolo, am avut multe rătăciri și am în continuare multe îndoieli și frici.
O întrebare pe care mi-o pun adesea este: De ce nu ne-a făcut Dumnezeu mai buni? Ne-a dat libertate, dar ne-a făcut slabi și păcătoși, atât de egoiști și orbi, și e nevoie de atâta trudă să nu ne lăsăm conduși de relele firii noastre omenești. De a îngăduit Dumnezeu asta, de ce nu ne-a făcut mai buni, să avem credință mai ușor și să ne creeze în așa fel încât să fim mai buni, mai pe placul Lui?
Știu că totul a început cu căderea din Rai, dar de ce a îngăduit Dumnezeu și asta? Ar fi putut să creeze o grădină în care să nu existe nicio ispită sau un Adam care să nu aibă tentația răului.
Și apoi, de ce a îngăduit atâta suferință? Am citit mai multe răspunsuri la întrebarea asta și pot înțelege, parțial. Nu pot înțelege de ce viața omului trebuie să fie atât de grea, să fie așa de greu să ne luptăm cu pornirile noastre rele și să mai întâlnim și boală, suferință, moarte. Uneori mi se pare totul așa de greu și mă întreb de ce a creat Dumnezeu lumea așa cum a creat-o.
Va mulțumesc mult, dacă aveți timp să îmi răspundeți la întrebare.
Cu recunoștință și cu speranța aproprierii de Dumnezeu,
Ana
Of, draga mea Ana!
Dumnezeu nu ne-a făcut buni, Copila mea, ci foarte buni. Doar că ne-a dăruit libertatea de a face binele sau nu. Înțelegi diferența?
Suntem buni, dar putem face atât binele cât și răul. Nu Dumnezeu ne-a făcut slabi și păcătoși devreme ce ne-a dat toată puterea Lui, ne-a suflat-o în nări, tot Duhul Lui. Apoi am căzut, a venit după noi, S-a întrupat, a făcut ce știi că a făcut pentru mântuirea noastră și acum ni se dă pe Sine nouă, să-L mâncăm, ne dă Duhul Lui Cel Sfânt ca noi să fim puternici, bucuroși, iubitori. Doar că avem de făcut o mică jertă: să ne lepădăm de plăcerea de a fi slabi, păcătoși, dependenți de răutate, de urâțenie, de plăceri deșarte.
Copila mea, Dumnezeu nu a îngăduit suferința, Dumnezeu a îngăduit și îngăduie libertatea pe care a dăruit-o ființelor Sale superioare, îngeri și oameni. S-a făcut om ca să trăiască împreună cu noi suferința nostră și s-o ridice de la noi.
Ne-a făcut pentru bucurie. Suferința e rodul împotrivirii nostre la darul bucuriei Lui.
Da, e adevărat, multe dureri acum sunt inevitabile: boală, pierderi, moarte. Dar ele pot fi trăite în două feluri diferite, Copila mea. Fie cu împotrivire, revoltă, și atunci ele sunt iad și întuneric. Fie cu acceptare, cu credință și cu chemarea lui Dumnezeu în ele, și atunci ele sunt locuri de întâlnire cu marea Lui iubire de oameni.
Te rog, Ana, fă o experiență: ia o situație în care suferi și fă deosebirea între ce simte inima ta, trupul tău și ce gândești. Apoi renunță la gânduri, înlocuindu-le cu „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă” și îndreaptă-ți toată atenția către simțirea ta. Fă din această simțire un fel de coardă de chitară cum zice un Părinte filocalic și fă-o să vibreze cu rostirea rugăciunii „Doamne, Iisuse”. Scufundă-te total în această trăire și nu primi gândul că nu mai poți.
Și să-mi scrii cum a fost.
Te îmbrățișez cu toată dragostea mea și cu rugăciune!
Maica Siluana