Îţi mulţumesc că ai venit în mine!
Tu Cel ce-ai fost şi eşti. Şi Cel ce vine!
Că mi-ai străpuns inima şi ai ajuns până la despărţitura sufletului de minte şi de trup. Nu cu sabie
şi durere, ci cu blând, mângâietor cuvânt.
Şi ai cinat în mine chemând şi Duhul Sfânt.
Pe Tine Însuţi aducându-Te pe masă.
Tu, hrană-mbelşugată, Tu, jertfa cea frumoasă.
Îţi mulţumesc că peste gunoiul dinlăuntrul meu ai aşternut curăţia lumii.
Lumină din altar şi aurul cununii.
Că m-ai acoperit cu frumuseţea Ta, cu duioşia, cu sfinţenia Ta.
Pe mine, cel ce-n bine, nu pot a m-aşeza.
Că păcatele mele sunt o pânză de praf, peste care ai vărsat o mare de lumină.
Cel ce-ai sfinţit cu cerul, o mână rea de tină.
Că şi pe mine, un ciob din lume m-ai făcut vas sfânt şi loc al tainei.
Nesocotind la murdăria mâinilor şi-a hainei.
Îţi mulţumesc că eşti Adevărul, că eşti bucuria, că eşti mila, că eşti lumina, că eşti calea şi viaţa
nesfârşită.
Iubire ce prin moarte nu poate fi oprită.
Că ierţi, că nu te scârbeşti de căderile mele cele îngrozitoare.
Miel care speli cu sânge păcatele-mi amare.
Îţi mulţumesc că Tu eşti pentru toţi şi prin toate Cel blând şi Cel puternic.
Deşi-s viclean şi lacom şi prea de tot netrebnic.
Îţi mulţumesc că faci minuni firesc, arătându-ne că suntem vii şi că locul nostru este lângă Tine,
cu Tine, prin noi în Tine, Cel ce eşti pretutindeni, tainic, prezent.
Că izvorăşti în inimi, un cald şi viu torent.
Îţi mulţumesc, Hristoase, că în dezorientarea şi neputinţa mea eşti viu, în chipul cel mai simplu,
punând rost în toate.
Frate ce-aştepţi întoarceri de-a pururi amânate.
Îţi mulţumesc că nu Ţi-ai părăsit lucrarea, deşi Te-am scos afară de atâtea ori.
Îţi mulţumesc că mă ierţi deşi eu Te dezamăgesc în fiecare ceas, că nu mă lepezi deşi eu Te dau
la o parte, că nu Te superi deşi eu Te nesocotesc, că mie, celui mincinos, îmi dai puterea să văd
că eşti Adevărul. Îţi mulţumesc că mă salvezi de fiecare dată cu jertfa Ta, Domnul meu şi
Dumnezeul meu!
Liman senin atunci când greul apasă mult prea greu.
Dar mai ales Îţi mulţumesc că-mi dai Trupul Tău şi Sângele Tău ca să pot ieşi din marasmul
trăirii mele celei preastricate.
Că-mi pui în gură gustul vieţii adevărate.
Îţi mulţumesc că mi-ai dat totul, mie, celui ce sunt nimic. Că eşti certitudine, în mine, cel ce sunt
iluzie. Îţi mulţumesc pentru că ai privirea senină. Pentru tot binele pe care mi-l dai,
nemulţumitului şi nerecunoscătorului. Că mă vrei în lumină în timp ce eu privesc spre întuneric,
că mă vrei mântuit pe mine, cel răzvrătit, că mă vrei frumos, pe mine, cel urât, că mă vrei sfinţit,
pe mine, otrăvitul de neguri, de neputinţe şi urâciunie.
Că-n mine eşti de-a pururi şi apă şi tăciune.

Că mă iubeşti deşi iubirea mea e falsă, că mă vindeci deşi eu cu propria voie mă rănesc.
Prin Tine n-veşnicie toate renasc şi cresc!
Că dai mereu şi eu primesc mereu fără să-ţi dau ceva în schimb. Îţi mulţumesc pentru că îmi
înmoi inima ca să-Ţi pot mulţumi. Iată-le! ale Tale dintru ale Tale…
Credinţă şi lumină pe-a vieţii-mi strâmbă cale.
Îţi mulţumesc că eşti Dumnezeu şi eşti al meu!
Acum şi pururea, mereu, mereu, mereu.