Brusc, presiunea atmosferică a scăzut drastic,
văzduhul apăsa greu.
Fără rugăciunea ta s-a creat un imens vid duhovnicesc.
Ca după un război.
Ne dor oasele printr-un reumatism existențial.
Cum preparai tu alifiile, Maică,
de nu ne mai dureau toate fibrele?
Cum ne umpleai de lumină
și ne ridicai deasupra văzduhului?
Trimite și acum lumină de deasupra
ca noi tot nu ne pricepem de niciun răspuns...