Super treaba cu fecioria, să scrie fiecare gândurile lui! Foarte tare! Pe mine mă obsedează, la modul cel mai serios! Doar că... de fapt ştiţi ce îmi place mie şi mă atrage în toată treaba asta? Acum îmi dau seama ce mă atrage: Taina fecioriei! Cred că asta e! Pentru că intră mai multe aici: şi puritate, şi inocenţă... şi mai sunt, dar nu ştiu eu! Da, asta mă atrage! Taina ei! Că mereu vreau să mă gândesc la ea şi parcă nu mă satur din "a traduce în limba mea"!
Are atâtea!
Şi pentru că e o taină, nici nu mai...
Dar cred că ştiu care e rolul tainei, tainei în sine: să rămâi pur şi simplu uimit, fascinat, "înmărmurit" în faţa ei pentru că, oricât te-ai strădui să îi ajungi şi să o înţelegi, nu ai cum să ajungi la ea!
Ah! E poezia aia a lui Lucian Blaga "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" şi zice acolo şi de taine, că nu le ucide, nu vrea să le înţeleagă, pur şi simplu să fie uimit, fascinat de ele: Şi nu ucid cu mintea mea tainele, ce le-ntâlnesc în calea mea în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Da, dar de ce vrem să distrugem tainele şi să le înţelegem? De ce apare "nevoia" asta?
Hmmm...
F.
Dragul meu copil
O taină ne arată ce nu poate fi văzut cu ochii trupeşti şi ni se împărtăşeşte!
Noi nu "înfulecăm" tainele, nu ne săturăm de ele, ci ne împărtăşim de ele, devenind ce sunt ele. Nevoia la care faci "Hmmm..." este nevoia fundamentală a omului, aceea de a se cunoaşte pe sine, mare taină, şi pe Dumnezeu Cel Infinit Tainic şi totuşi atât de aproape încât nu trebuie decât să deschizi gura ca să fii cu El şi în El!
Distrugerea vine de la refuzul omului de a cunoaşte taina prin trăire, prin participare, şi de la încercare absurdă de a o cunoaşte raţional sau senzual! Trăirea-participare presupune efortul şi jertfa de a fi cu Celălalt, cu Autorul Tainei! Dacă Dumnezeu n-ar fi prezent în fecioria ta şi n-ar iubi-o, chemându-te să-L cunoşti prin ea, ai trăi-o ca pe o stare trupească oarecare, sau chiar ca pe o piedică în calea "împlinirii" tale!
Cu Dumnezeu şi în Dumnezeu, fecioria se plineşte în Duhul Sfânt şi, când se dăruieşte mirelui în Taina Cununiei, o face cu şi în Hristos şi, prin această Taină, fecioria se transformă, ca şi pâinea şi vinul Euharistiei, în castitate şi credincioşie. Devine casa iubirii sfinţite dintre bărbat şi femeie în Biserica lui Hristos. Altfel totul e pândit şi pângărit de "porneia", fie şi deghizată în forme cu aparenţe fireşti. Fără rugăciunea personală şi a Bisericii, fără Sfintele Taine care ne cheamă şi ne însoţesc de la naştere până la moarte, atât fecioria, cât şi iubirea dintre bărbat şi femeie, nu pot fi decât izvoare de suferinţă şi de păcat. Numai naşterea din apă şi din Duh şi vieţuire în Duhul Acesta ne pot împlini nevoia de a înţelege tainele fără să le distrugem!
Asta este! Să nu deznădăjduim dacă suntem departe de acest mod de vieţuire. Putem pune începutul cel bun acum! Acum e vremea pocăinţei şi pocăinţa este poarta Bucuriei acesteia.
Cu încredere şi dragoste,
M. Siluana