Dragii mei Sara, Nichita şi Estera

Îmi este foarte greu să vorbesc cu voi. Ştiu că sunteţi undeva acolo sus, mă vedeţi şi poate nu mă puteţi ierta. Tu Sara ai fi avut 8 ani; Nichita tu ai fi avut 6 ani, iar tu Estera ai fi fost o bebeluşă de toată frumuseţea. Au trecut 10 luni de când ai fost zămislită.

Aş fi vrut să fiu mama voastră, aş vrea să se mai poată. Dar eu am o problemă: nu prea mă descurc în societate. Nu ştiu cum aş fi putut să vă întreţin. Să vă cresc şi să fim o familie fericită. Nici acum nu am răspunsul la această întrebare. Cred că mi-ar trebui un soţ adevărat. Îmi este foarte greu să fiu o femeie adevărată. Din cauza asta n-am putut să vă am.

Voi ce faceţi acolo?

Ştiu Sara că nu am vorbit niciodată cu tine . Aveam 21 de ani şi eram tare nepregătită pentru a fi mamă. acum ai fi fost la şcoală. Dacă aş fi avut un soţ normal, o familie normală…………poate într-o zi îţi voi explica şi tu vei înţelege de ce între mine şi tatăl tau este un zid de sticlă. Desigur că dacă m-aş despărţi de el eu nu aş mai zămisli copii şi nu aş mai fi nevoită să scriu astfel de scrisori. Sau să mă chinui să fiu o mamă pe jumătate singură şi pe sfert căsătorită.

Nichita ţi-am promis că te vei naşte, ţi-am spus că te iubesc şi chiar te-am iubit nespus de mult. Eu nu trebuia să ascult decizia doctorului. Vă iubesc pe toţi trei. Atât cât pot.

Micuţă Estera îmi pare rău. Nici măcar nu am vrut să vorbesc cu tine atunci. M-ar fi durut foarte tare Acum mă doare că nu te-am născut. Aş vrea să vă pot strânge în braţe pe toţi trei. Ştiu că la voi nu există zi şi noapte, totuşi vă spun „Noapte bună!”. Vă iubesc şi vreau să înţelegeţi că nu din răutate v-am trimis nici eu nu ştiu unde, ci din frică şi din slăbiciune.

Pare mai uşor să arunci crucea în mijlocul drumului decât să o ridici. Nu ştiam că mai târziu mă voi lovi de ea. Poate că acum e momentul să o ridic.

Cum aţi fi arătat? Cum aţi fi fost? Oricum aţi fi vă iubesc mult de tot. Trebuie să am curaj! Altfel nu se poate! Vă iubesc mult! Mă iertaţi? Vă rog!

Mama