Câteva Uimiri remarcate în ultimul timp:

La S.:

...cum izbucneşte în plâns când E. păţeşte ceva şi plânge tare...

...Cum cheamă ea Numele Mântuitorului de fiecare dată când are o durere sufletească, o supărare, când plânge mai tare...

...Cum într-o seară ne-a spus pe neaşteptate după rugăciune: „Eu am o durere... frica mea de unghii tăiate..." pe care vroia să i-o dea lui Hristos (Încercasem fără şanse de reuşită în ultimele zile să îi tai unghiile de la picioruşe. Se opune foarte tare de când era bebeluş şi îi e la modul real foarte frică, astfel încât am renunţat de data aceasta de tot să mai insist...să mă lupt cu ea să o forțez, sau să o conving... Ce se poate întâmpla?... Încă nu ştim cum să gestionăm situaţia aceasta cu ai noştri copii. La fel am abordat-o cu ambele fete, aceeaşi sensibilitate au avut-o amândouă... poate o au toţi bebeluşii? )

La A.:

...cum şi-a cerut iertare într-o dimineaţă în care spusese lucruri care m-au tulburat şi ce linişte a adus asta între noi şi în sufletul meu...

...cum a fost atent şi prezent într-o situaţie, la fel cum aş fi fost eu în locul lui...

La E.:

Nu am notat. Mi-am adus aminte pe la începutul mail-ului de una, dar am uitat-o. Dacă stau să mă gândesc... s-au trezit fetele şi nu îmi vine nimic în gând, dar revin cu mail pt completare când îmi aduc aminte.

Mă uimeşte cât de mult se joacă acum fetele, una cu cealaltă. De când a mai crescut şi S.. Cât de liberă mă simt uneori când fac asta şi cât Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru asta!

La mine mă uimește cât de mult dorm. Şi cât de bine îmi e ziua să fiu odihnită (sentiment demult uitat!) şi cât de mult îmi vine să fac curat şi să ordonez când sunt aşa liniştită... (am şi ce!)