Nu există mai multe căi, există numai una: UN SINGUR ADEVĂR!

Dumnezeu este Adevărul. Iar Adevărul nu poate fi interpretat. Orice adevăr interpretat nu mai este, de fapt, adevăr. Există un Dumnezeu şi o singură credinţă: ortodoxia (dreapa credinţă). Tot restul religiilor reprezintă doar interpretări, adică înşelări.


Religia reprezintă dialogul dintre oameni şi Dumnezeu. Religia cea adevarată este aceea iniţiată de Dumnezeu! Puţini oameni însă realizează că acest dialog a fost pornit de la Dumnezeu către om. Să ne aducem aminte de Adam şi de Eva: ce i-a spus Dumnezeu lui Adam? Din toţi pomii din rai poţi să mănânci. Iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit! Auzi ce zice Sfânta Scriptură: vei muri negreşit! Cu toate acestea ei nu au murit în ziua aceea, ci cu mult mai târziu. Însă au murit duhovniceşte, au căzut din harul lui Dumnezeu. Şi Dumnezeu ce face? Îi ia la bătaie? Îi pedepseşte? Nicidecum: El ia iniţiativa ca ei să se vindece: Adame, unde eşti? Cum adică? Nu ştia Dumnezeu unde e Adam? Ştia şi unde este, ştia şi ce-a făcut. Parafrazez: Ce-ai făcut, ce s-a întâmplat, de ce te ascunzi de Mine? Ştia Bunul Dumnezeu de ce se ascunde Adam, dar l-a întrebat totuşi, i-a dat răgaz ca să Îi spună Adam singur, i-a dat ocazia şi şansa să-şi recunoască greşeala, să se pocăiască pentru ce a făcut. Adam în schimb, a dat vina pe altcineva: pe Eva. Adică nu i-a părut rău, nu şi-a recunoscut greşeala, nu şi-a asumat-o, ci a dat vina pe altcineva: Nu eu sunt de vină, ea e de vină!. Și Eva tot la fel, a dat vina pe şarpe.
Aşa că repet: Religia este iniţiată de Dumnezeu: Adame, unde eşti? Căutarea începe de la Dumnezeu, este revelată de la Dumnezeu către om și nu invers. Aceasta este singura cale spre ortodoxie (dreapta credintă): dinspre Dumnezeu care revelează spre om, care receptează: omul se ascunde de Dumnezeu şi Dumnezeu vine în căutarea omului!


Din câte ştiți, în afară de această religie ortodoxă (primită direct de la Dumnezeu) au existat o pluralitate de religii; pluralitatea de religii, pluralitatea de credinţe ce arată? Drumul invers: de la om la Dumnezeu. Întradevăr se caută şi în acele religii reluarea legăturilor cu Dumnezeu, dar o caută omul după propriile sale putinţe, idei şi prin propriile sale manevre magice: se spune în Sfânta Scriptură: Dumnezeii oamenilor sunt demoni! - adică sunt idoli, iar idoli înseamnă închipuire: Aşa îmi închipui eu că este Dumnezeu, aşa îmi închipui eu că se comportă, aşa îmi închipui eu. Şi cine este împăratul închipuirilor şi amăgirilor? Ia gândiţi-vă: diavolul. Că eu mă îmbrac cumva aşa – știţi – fistichiu şi merg pe stradă şi mi se pare că nu-i nimeni ca mine. Sau nu ştiu ce descoperire fac, sau nu ştiu câte cărţi citesc şi mă cred nu ştiu ce. Dar astea sunt închipuiri ale orgoliului, ale mândriei, sunt înceţoşări mincinoase pornite de la diavol şi acceptate de mine. Seminţe de adevăr există şi în religiile create de om, dar sunt numai seminţe, şi restul e malformat de închipuiri. Singurul adevăr integral şi neştirbit este acela direct de la Dumnezeu.
Restul sunt eforturile omului de a ajunge la Dumnezeu. Dar omul nu poate ajunge la Dumnezeu, ci numai Dumnezeu la om.
Aşa S-a trimis pe Sine Dumnezeu, prin Fiul Lui, Iisus Hristos: aşa a fost reluată legătura dintre Dumnezeu şi om, că S-a unit Dumnezeu cu omul, măi oameni buni, în pântecele Fecioarei s-a unit Dumnezeu cu omul, s-a împăcat Dumnezeu cu omul în momentul în care a zis Fecioara Maria Fie mie după Cuvântul Tău. S-a milostivit Dumnezeu de om prin naşterea Mântuitorului, prin care a trimis calea: calea de a ne mântui, de a ajunge la Dumnezeu, asemenea lui Dumnezeu, în Dumnezeu – adică acasă, măi oameni dragi.
(În acest paragraf am fost inspirat şi am parafrazat sau chiar citat din unele învăţături ale preotului Dan Bădulescu, cel care înainte să descopere calea, a fost chitarist în celebrele formaţii românesti Sfinx şi Roşu şi negru, motiv pentru care vă recomand să citiţi şi studiul său teologic asupra muzicii.)


Atunci s-a împlinit menirea religiilor, atunci a arătat Dumnezeu că nu mai este nevoie de nicio religie, că El a arătat Calea înapoi, Dumnezeu s-a făcut Om din solidaritate cu suferinţele noastre şi ca să ne arate cum trebuie să facem noi faţă suferinţelor noastre, cum să ne întoarcem la El. Ortodoxia nu este doar o religie, ortodoxia este Calea. Ortodoxia nu este religie, ci credinţă, Adevărul revelat chiar de Dumnezeu: un Domn, o Credinţă, un Botez. Şi veţi spune: de ce ortodoxia? Că sunt şi alte credinţe creştine. Vă spun foarte pe scurt: nu e nevoie decât să studiaţi istoria. Biserica lui Hristos a fost întemeiată la propriu de Sfinţii Apostoli, cei care au primit direct învăţătura lui Iisus. Ea a mers pe linie apostolică şi s-a transmis prin Sfinţii Părinti: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Nicolae, Sfântul Ioan Gură de Aur şi mulți alţii.


Erezii au existat încă din secolele III-IV, dar ruptura a fost în 1054: Marea Schismă. Biserica primară s-a rupt în două: cea ortodoxa a rămas ca pe vremea apostolilor, cea catolică a început să facă tot felul inovaţii după capul oamenilor, pentru a fi pe dragul timpurilor, mai mult decât al Legii lui Dumnezeu. Din catolici s-au desprins protestanţii (luterani, calvini, anglicani), ca revoltă faţă de despotismul catolic, iar din protestanţi, rând pe rând, toate sectele creştine de care auziţi astăzi.
Biserica Ortodoxă a rămas neschimbată de la Apostoli şi până acum! Acesta este adevărul. Ce face unul şi altul, un preot sau altul, un călugar sau altul sunt particularităţi şi înşelări la care au căzut pradă unii, chiar şi din cler.
Fiecare are liber arbitru să creadă ce vrea: dacă alege în mod comod să priceapă Învăţătura Mântuitorului dupa faptele unuia sau altuia, atunci nu întelege ce e aceea Biserică. În Biserică te duci să iei contact cu Dumnezeu şi să primeşti de la Dumnezeu mângâiere, nu ca să judeci sau să fii cu ochii în patru după vorbăreţele băbuţe sau după greşelile preoţilor.


Un semn apocaliptic este acela că se doreşte în numele unei simpliste păci înşelătoare şi inexistente crearea ecumenismului: este ultima luptă de distrugere împotriva Bisericii lui Hristos. împotriva Bisericii Ortodoxe. Acum e vremea alegerii; a început, fie că ne place, fie că nu ne place. În timpul acesta necunoştința este un păcat. Viaţa aici nu este ca să ne desfătăm sau să încercăm să creăm raiul pe pământ, ci ca să ne mântuim. De la începutul lumii au tot existat chiar din timpul Vechiul Testament popoare care au încercat să aducă raiul pe pământ şi nu au reuşit, pentru simplul motiv că Raiul nu este pe pământ, el este deja creat şi nu poate nici măcar fi închipuit de om si nici atins în timpul acestei vieţi înrobite de păcat. Toate sistemele politice de oricând au fost iniţiate şi create ca nostalgie a omului după paradisul pierdut, care întotdeauna ascunde o latentă şi inconştientă dorinţă religioasă (Mircea Eliade, Aspecte ale mitului). Problema e că toate sistemele politice au pornit de la fantezii umane şi diverse utopii şi închipuiri, adică minciuni, dragii mei, iar cel mai mare maestru plagiator şi mincinos este diavolul. El amestecă în capul omului adevărul cu minciuna, ca omul să nu mai distingă nici pe una, nici pe alta. Iar omul este vinovat că primeşte acestea cu bună ştiinţă, chiar dacă nu recunoaşte. Orice om simte la un moment dat când greşeşte, depinde doar de el să se oprească sau nu. Omul în ignoranţa şi neștiinţa sa a uitat că locul în care a fost alungat Lucifer şi toată ceata lui e aici pe pământ. Ceata îngerilor căzuţi a fost alungată în iad şi pe pământ. Dar iadul nu le e pe plac nici măcar dracilor, veţi afla aceasta citind orice Evanghelie. Noi trăim efectiv între diavoli. Prinţul văzduhului, al aerului e însuşi îngerul căzut Lucifer. E greu să crezi aşa ceva în epoca asta mincinoasă a televizorului si a filmelor science fiction. Că, măi oameni dragi, cea mai mare viclenie şi amăgire a duşmanului e aceea să facă omul a crede că duşmanul nu există. Aşadar, oricât ne place sau nu ne place asta, oricât am vrea să vedem noi viaţa așa – știţi – umanist, în roz, trebuie să conştientizăm şi să recunoaştem că aceasta este un loc de luptă, nu de desfătare. Omul – care are suflarea lui Dumnezeu în el şi al cărui trup e făcut spre a fi casă Sfântului Duh – locuieşte efectiv înconjurat de forţe malefice pe care nu le poate înţelege, dar pe care le poate birui. În aceasta stă înţelepciunea: omul e făcut de Dumnezeu ca să fie biruitor! Iar mântuirea lui stă în a-şi birui propriile pofte şi patimi (demoni) care vin din căderea sa şi de a birui pe duşmanul lui Dumnezeu – care stă la pândă încercând să zădărnicească încercările omului de a se mântui. De aceea nu ne putem mântui decât cu ajutorul lui Dumnezeu, prin Hristos Fiul Lui, prin Calea pe care El ne-a arătat-o nouă. Aşa că, Dumnezeu a dat omului puterea de a birui pe diavol, l-a facut pe om în firea lui să fie învingător, biruitor! Dar pentru aceasta repet: este nevoie ca omul să fie sincer cu el însuşi şi să recunoască atunci când greşeşte, să-și recunoască greşeala şi faţă de sine şi faţă de aproapele. Depinde doar de el dacă doreşte să se oprească sau nu din greşeală. E nevoie cel puţin să îşi dorească cu adevărat, că restul, ce nu poate el, pune Dumnezeu pentru el.


Cum spuneam unui suflet foarte drag mie acum cateva zile: noi ne căutăm pe noi înşine de parcă nu ne-am avea, dar ne avem, e o păcăleală demonică să credem că nu ne avem: facem cu viaţa noastră ce vrem, după cum vrem, după cum alegem. Nu pe noi înşine ne căutăm, ci pe Dumnezeu! Ne căutam liniştea, fericirea, odihna –pe Dumnezeu!
Dacă am încerca să ne facem stăpâni pe noi înşine cu puterea şi prin ajutorul lui Dumnezeu, n-am mai greşi aşa des. Imaginaţia nu e un lucru pe atât de bun cât aţi putea crede – dimpotrivă: înainte de cădere, Adam şi Eva nu aveau imaginaţie, ci pur şi simplu erau; ei nu-şi închipuiau că sunt, sau ce sunt sau ce ar vrea să fie. Ei nu-şi pierdeau timpul cu păcăleala asta – ei pur şi simplu erau.
Noi din cauza imaginaţiei traim mai mult în teorii, dar de a fi, nu prea suntem. Aceea înseamnă că trăim în minciună, că ne păcălim singuri, că suntem buni numai în teorie, numai în capul nostru: aici e marea viclenie a satanei: ne uităm la un film, vedem o nedreptate în film şi plângem, dar când vedem aceeaşi nedreptate lângă noi, pe stradă, trecem pe lângă ea fluierând. Trăim virtual, în capul nostru – ne imaginăm că trăim! Şi aceea înseamnă moarte duhovnicească: înseamnă că nu mai suntem, ci ni se pare doar!


Noi uităm că nu Dumnezeu a făcut moartea: Domnul e dătător de viaţă, nu de moarte! Moartea am inventat-o noi în cârdaşie cu necuratul. Şi cum s-au lăsat protopărinţii noştri minţiţi, mai rău decât, ei ne lăsăm noi păcăliţi. Noi nu suntem treji, noi suntem sedaţi. Dumnezeu îţi oferă trezirea Lui, zguduirea Lui, înţelepciunea şi protecţia Lui. Dar noi alegem comoditatea, adică minciuna. Noi vrem magie, nu mântuire: aprind trei lumânări, zic două invocări, fac nu ştiu ce mantre budiste şi gata! Ca să te mântuiesti e mai greu: trebuie să urmezi Calea lui Dumnezeu, a Fiului Său Iisus Hristos, să ai frângere de inimă, adică să te munceşti şi să-ţi cercetezi inima, lucru care, din cauza păcatelor doare. E greu, dar e o cale pe care poate merge oricine pentru că e calea iubirii. Dar oamenii sunt mincinoşi: e prea grea, de unde au dedus ei că asta trebuie să însemne că nu e adevărată. Cam după principiile hedoniste - tot ce ne place înseamnă că e şi bun. Ori, nu-i aşa. Fiecare e mai bun doar prin comparaţie, nu prin sine însuşi. Iar atunci când nu vrem să mai părem răi, facem totul pentru a dovedi că exista în jurul nostru alţii mai răi decât noi. Cu alte cuvinte, murdărim totul în jur pentru a părea noi mai curaţi şi mai buni. Fiecare înţelege ce vrea, dar mai bine zis ce-i place (monah Savatie Baștovoi). Și, cu toate acestea, fiecare ştie când greșește, şi continuându-şi greşeala cu bună ştiinţă e ca şi cum și-ar asasina sufletul, îl mortifică, se auto-asasinează, Îl loveşte pe Dumnezeu, Îl (re)-Răstigneşte pe Hristos. Ştiti? – Fiecare va trăi sau va muri cu înţelesurile sale.Vai de cei care înţeleg că luptă împotriva dragostei şi nu se opresc. (monah Savatie Baștovoi)


De ce vă scriu? Pentru a vă pune pe gânduri, pentru că mă trezesc şi e de datoria mea să vă anunţ, pentru că ţin la voi şi ţin la toţi oamenii, iar la aceia la care nu pot ţine, mă rog lui Dumnezeu să-mi dea putere spre a-i înţelege. Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi! Să vă avertizez că lumea este mincinoasă, minţită de însuşi stăpânul ei, diavolul. Tot răul pe care îl face necuratul în lume este prin gândul omului şi ca să te lupţi cu el nu poţi singur, decât cu ajutorul lui Dumnezeu şi prin Dumnezeu, iar Dumnezeu ne-a dat mijloace să ne protejeze de puterea diavolului: botezul, spovedania, împărtăşania, liturgia şi celelalte.


Sper ca v-am născut întrebări, să punem întrebari nu e rău, este bine. Dacă întrebăm sau ne întrebăm înseamna că ne interesează, înseamnă a căuta Adevărul. Cel ce caută, cu adevarat va găsi. Dar când găseşti, cel mai important este să accepţi ce-ai găsit, iar ce găseşti nu e chiar ceea ce vrei să gaseşti. Rugăciunea m-a învăţat cel mai bine că ceea ce ne dorim este cu totul alta sau foarte rar una cu ceea ce ne trebuie. Ceea ce ne dorim noi nu e totuna cu ceea ce avem nevoie. Cel mai greu îi este omului să accepte ceea ce cu adevărat îi trebuie sau are nevoie, în detrimentul a ceea ce vrea. De aceea, iudeii L-au omorât pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos: mila lui Dumnezeu, ridicarea păcatului stramoşesc era ceea ce ne trebuia ca să ne mântuim, dar nu era ceea ce iudeii îşi doreau cel mai mult: un eliberator politic de sub puterea Romei.


Sper şi mă rog la Dumnezeu să mă ierte pentru îndrăzneala pe care am avut-o de a scrie acestea şi să vă ierte şi să vă lumineze şi pe voi, să ne aducă pe toţi pe calea Lui cea care pare anevoioasă, dar care e plină de trezire şi bucurie și mângaiere nespusă. Aduceţi-vă aminte vă rog, că aşa cum Îl căutaţi voi pe El, El ne caută şi mai tare, că dacă pe noi ne doare când nu ne aude, cu-atât mai tare Îl doare pe El când nu Îl auzim; cum ne e dor de El aşa şi Lui Îi este dor de noi, pe toţi ne cheamă şi pe toţi ne iubeşte și pentru fiecare om care se pierde, Se mâhneşte. Încercaţi să nu Îl mai priviţi pe Dumnezeu ca pe un judecător sadic, nu e aşa. El este bun şi plin de milă, dar şi înţelept. El este bun, dar în aceeași măsură şi drept. Nu este ceva abstract în sensul în care încearcă new-age-ul sau alte religii să Îl facă: suntem făcuţi după chipul şi asemănarea Lui, deci ne asemănăm cu El. Adică putem fi asemenea Lui, e în puterea noastră să fim: iertători ca El, buni ca El. Să nu-L mai întristăm. Ce ziceţi?
E Tatăl nostru, măi oameni buni, e cu fiecare dintre noi şi şi-a pus speranţa în noi. Să nu-L mai întristăm, vă rog, vă rog eu tare, că plange sufletul în noi, vă rog să nu-L mai întristăm!

Andrei Nicolae