Cred că înseamnă ceva ce trebuie descoperit de noi înșine și nu în vreo carte, fie ea chiar și Sfânta Scriptură sau învățătura Sfintei Biserici cuprinsă în cărțile sfinte sau învățăturile Sfinților Părinți. Cred că aceste cuvinte din Sfânta Scriptură și din gura sfinților care au grăit de-a lungul timpului în Biserica lui Dumnezeu sunt o informație care trebuie mâncată, înghițită, metabolizată. O informație cu care trebuie să-l alimentăm pe "cel ce știe" din noi înșine, pe cel ce e capabil să știe. Pentru că el știe din clipa în care apare în lume. Și el știe că apare.
Eu nu spun că " De ce m-a adus Dumnezeu la viață? De ce nu m-a întrebat?" Eu cred că ne-a întrebat. Nu înainte să fim, că atunci nu eram. Dar în clipa în care ne-a chemat la existență noi am zis un ditamai DA și că atunci noi am știut ceva. Afirm asta cu multă îndrăzneală, pentru că am descoperit că atunci când citesc despre om, sau despre Dumnezeu în legătură cu omul, am un sentiment de recunoaștere, de trezire și de aflare, în sensul de aflare a ceva deja știut și nu de aflare a unei vești care ar fi în afara mea. Cumva informația asta este în noi.