Azi e soare și frumos, dar la mine în cap e gri și ceață și mâzgă și vine gândul rău (de la mine sau o ispită, nu știu). Pac, îmi trag o palmă sau un pumn în cap. Nu vezi ce Dumnezeu bun și minunat este, tu de ce Îl superi în halul ăsta cu mizerii și patimi? Pac, încă o palmă. Apoi faza a doua: eu nu sunt ăsta, eu nu aș putea trăi fără Dumnezeu, El a fost viața mea, iubirea mea, nu vreau să-L pierd. Ce ar fi viața mea fără Dumnezeu??? Plâng.... De ce Îl supăr atât de mult, de ce mintea mea bolnavă hulește și noroiește? Mocirla din mintea mea face bulbuci a dispreț, iar sufletul stă chitic, s-a făcut mic de tot. Așteptam următorul val, următoarea lovitură. Nu îndrăznesc să mă uit la cer când văd că totu-i minunat și sfânt și iubire și eu sunt un vas murdar și ticălos și apoi vin iar gânduri hulitoare din ce în ce mai rele… și apoi iar pac, bum, fleoșc, cade palma sau pumnul sau pur și simplu dau cu capul în masă… din moment ce el e de vină pentru gândurile murdare, el să plătească. M-am săturat de hule, nu mai vreau, e cea mai murdară și mai veninoasă apă. Lupt, mă simt mic, mă bucur de natură, de iubirea Domnului, și apoi zdronc cu hula în cap. Și hulă atât de ticăloasă. De o lună de zile repet ciclul acesta al pedepsiri și al lovirii. Am avut și zile bune și zile rele, am primit mult ajutor și multă milă de la Dumnezeu, dar hula nu vrea să plece și din ce în ce vine mai mare, de nici rugăciunea lui Iisus nu o pot rosti fără să vină hula. Prietena mea m-a mustrat, mi-a făcut capul calendar, mi-a repetat zi de zi ce trebuie să fac, ce greșesc, ce fac rău, și eu degeaba, tot cu hula în cap stau și mă simt murdar. Oare până când? Cum pot eu să ridic ochii sper cer cât sunt noroios? Cum pot să mă iubesc, când mizerii sunt în mintea mea? Cum pot eu să slujesc lui Dumnezeu în halul ăsta de păcat?
Va urma...
Dl Noroi